Ce spune primarul Sectorului 2 despre teribilul accident din Zona Andronache. „E datoria administrației locale să se asigure că se respectă măsurile în stradă”
Radu Mihaiu, edilul Sectorului 2, a comentat, în exclusivitate pentru Realitatea PLUS, accidentul de sâmbătă seara, când o șoferiță care ar fi consumat alcool a ucis două fete în Zona Andronache. Primarul spune că va avea o întâlnire cu Nicușor Dan și îi va solicita acestuia atribuțiuni în zona montării limitatoarelor de viteză. Radu Mihaiu a precizat că de acest aspect se ocupă în momentul de față Administrația Străzilor.
Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2: „Mă simt că într-o birocrație inutilă, am intrat în politică pentru a schimba lucrurile. (…) Avem de muncit mult pentru a rezolva aceste lucruri, nu este vină oamenilor că s-a redirecționat o cerere de aici din 2018. Trebuie să ducem decizia unde poate fi rezolvată. Administrația Străzilor are în gestiune prea multe astfel de străzi cu probleme. (…) Birocrația românească face prea mult acest aruncat al pisicii, eu vreau să-mi asum montarea limitatoarelor de viteză, chiar dacă nu e atribuțiunea noastră directă. Vom cere Primăriei Municipiului București să ne dea atribuții în acest serns.
Autoritățile locale trebuie să facă tot ce ține de ele pentru rezolvaea acestor situații. Trebuie să ne luăm mai multe măsuri de siguranță. (…) Pe termen imediat mă tem că nu am soluții, Administrarea Străzilor nu e la Primăria Sectorului 2. Mâine am o întâlnire cu Nicușor Dan și îi voi cere atribuții pentru ca să putem monta noi limitatoare de viteză. (…) Este nevoie de fonduri pentru orice fel de investiții și probabil că Adminstrarea Străzilor nu a prevăzut aceste cheltuieli. (…) Realitatea este că de foarte multe ori se aplică legislația, dar nu se implementează. Cineva trebuie să le implementeze. (…)
E datoria administrației locale să se asigure că se respectă măsurile în stradă. Nu am avut un centralizator pentru că nu ne ocupăm noi, trebuia să fie la administrația străzilor. E normal să ne interesăm de binele cetățenilor, chiar și acolo unde nu este direct atribuțiunea noastră, a Primăriei Sectorului 2. (…) Este vorba și de o prioritizare a resurselor. Vom prioritiza mai degrabă zonele unde sunt școli și grădinițe. Asta nu înseamnă că aici nu ar trebui să se monteze acele bumpere. În zona această s-a stabilit că trebuie să se circule cu 30 de kilometri la ora, însă nu s-a implementat.”