MENIU

Ce spune preotul Necula despre femeile dependente de alcool

Terapeuții de la centrul de reabilitare pentru femeile dependente de alcool și droguri "Insula Speranței" de lângă Sibiu au reușit, în ultimii ani, rezultate "neașteptat de bune", recuperând mai multe femei, în special mame, și totodată și pe familiile acestora, spune preotul Constantin Necula, președintele Asociației Crucea Albastră din România.

"Cred că femeilor le este mai dificil să recunoască asta (dependența de alcool n.r.) și pentru că, de fapt, de femeie depinde familia, nu de bărbat. Le este și mai greu să recupereze pentru că spațiul emoțional al unei femei e mult mai restrâns decât al unui bărbat. Rezultatele sunt foarte bune, mai ales în ultimii ani, chiar neașteptat de bune. Atunci când recuperezi o dependentă de alcool, recuperezi și familia din care face parte, de fapt despre asta este vorba", a declarat, pentru AGERPRES, preotul Constantin Necula.

Alcoolicii ar trebui să ceară ajutorul cuiva competent, pentru a putea scăpa de această dependență. "Le-aș sfătui să ceară ajutor competent. Din alcoolism nu se iese singur", spune preotul Necula.

Întrebat cât de mult ajută statul un asemenea centru de reabilitare al alcoolicilor, precum cel din localitatea Șelimbăr, din vecinătatea municipiului Sibiu, Constantin Necula a răspuns: "E lipsa de suport material. Statul nu acordă nimic. Trebuie să fim conștienți că în domeniul asistenței sociale la alcoolici, efortul statului este mai puțin decât minim".

Mai multe articole despre:
preot femei alcoolism constantin necula