MENIU

Ce spune Mircea Radulian despre un eventual mega-cutremur de 8,1 pe Richter

Un raport al Inspectoratului pentru Situații de Urgență care arată faptul că în zona seismică Vrancea s-ar putea produce un cutremur de maxim 8,1 grade, a făcut valuri în societatea românească, și așa destul de „zguduită” de cutremurele din ultima perioadă. 

Conform experților, din cauza adâncimii mari a cutremurilor de pe falia Vrancea, a modului de propagare a undelor seismice și a influenței efectelor locale, pagubele generale nu ar fi majore doar în zona epicentrală, adică județele Vrancea sau Buzău, ci și la distanțe mult mai mari, până la 200, chiar 300 de kilometri iar, potrivit specialiștilor, un cutremur cu magnitudinea de 8 grade eliberează o energie egală cu cea produsă de 1200 de bombe nucleare.

Mircea Radulian, directorul științific al Institutului Național pentru Fizica Pământului, a fost prezent în cadrul unei emisiuni la Realitatea PLUS, unde a răspuns tirului întrebărilor din partea jurnaliștilor și a invitaților din platou.

În ceea ce privește anunțul ISU care a pus pe jar societatea românească, Mircea Radulian a ținut să precizeze că această intensitate a unui seism este cea maximă, necesară ca etalon în viitoarele analize.

„Da, este adevărat, magnitudinea de 8,1 este de fapt o estimare pe baza mai multor studii, de fapt este magnitudinea maximă la care putem să ne așteptăm când se produce un cutremur în Vrancea. Este practic, cea mai mare magnitudine care eventual s-ar putea produce, nu-i obligatoriu să se producă.”

Toate calculele legate de siguranța clădirilor vor lua în considerare cea mai mare magnitudine posibilă 

Directorul științific al INFP a mai spus că această magnitudine va fi luată în considerare pentru viitoarele norme în domeniul construcțiilor:

„De ce se calculează acest parametru – de acum încolo, toate calculele legate de siguranța clădirilor, de modul de proiectare vor lua în considerare cea mai mare magnitudine posibilă astfel încât să avem o marjă de siguranță pentru ceea ce se va întâmpla la următorul cutremur. Este ca un interval de siguranță ca să știm că toate aceste clădiri vor rezista foarte bine la orice alt cutremur care ar avea loc în Vrancea,” a mai spus Mircea Radulian.