MENIU

Ce spune Ministrul Transporturilor despre situația explozivă de la TAROM

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat, miercuri, că în următoarele câteva săptămâni se vor mai face schimbări la nivelul TAROM, precizând că protestul spontan declanșat de angajați din cadrul Departamentului tehnic va fi rezolvat la nivelul companiei.

Întrebat despre protestul declanșat miercuri de aproximativ 100 de salariați ai Departamentului Tehnic din cadrul TAROM, care au solicitat plata orelor suplimentare, Costescu a precizat că s-a făcut o analiză în acest sens.

"Nu acesta este singurul motiv. Înțeleg că ei mai au și niște nemulțumiri generale despre modul în care a început să se schimbe procedura de lucru în TAROM în acest moment, pentru că deja acolo sunt niște schimbări și vom mai avea, nu vreau să spun mai mult. Și săptămânile care vin veți mai vedea niște schimbări la TAROM. (...) Din modul în care vi le-am anunțat o să le vedeți când se vor produce. Sunt niște îndreptări treptate de politică și, în același timp, de abordare. Abordarea de până acum nu a fost cea potrivită. Vom avea grijă ca prin măsurile pe care le luăm să fie abordarea potrivită pentru a scoate societatea din această situație în care este acum", a declarat ministrul Transporturilor, la Palatul Victoria, la finalul ședinței de Guvern.

Despre faptul că protestatarii reclamă și că reparația unor aeronave a fost externalizată, Costescu a spus: "E corect, reclamă și acest lucru, dar nu că este externalizată, ci că au auzit că s-ar dori să fie externalizată".

"E un protest spontan care va fi reglat de conducere (a TAROM — n.r.)", a completat ministrul.

Mai multe articole despre:
Tarom