Ce spune nutriţionistul Mihaela Bilic despre cei care renunță la pâine?
Nutriționistul Mihaela Bilic a scris pe pagina sa de facebook ce părere are despre oamenii care aleg să renunțe la pâine și la alte produse care conțin gluten, doar pentru că e la modă.
Iată ce scrie nutriţionista:
Tristă-i viața fără pâine
Până acum știam ca dulciurile îngrașă, deci trebuie sa le mâncăm rar. Până acum știam că pâinea multă îngrașă, deci trebuie să mâncăm puțin. Însă chiar nu știam că trebuie să mâncăm și fără gluten. Așa, doar pentru ca e la modă:(
Cine e glutenul? O proteină din cereale. Ce face ea? Hrănește si satură. De ce să o eliminăm din dietă? Pentru ca poate da intoleranțe digestive. Însă „poate” nu înseamnă „sigur/obligatoriu” Si nici nu trebuie sa eliminam glutenul preventiv, doar pentru a evita eventuale/probabile probleme.
Trist este ca exista oameni cu reală intoleranță la gluten, extrem de rară ca frecvență si extrem de gravă ca manifestări. Aceste persoane sunt obligate sa se fereasca de orice urme de cereale sau făinoase, fenomenul inflamator care apare la contactul cu ele este dramatic. Însă cine suferă de aceasta boală celiacă știe că nu poate consuma cereale, nu are de ales. Trist este ca persoane sănătoase aleg sa elimine glutenul din alimentație fără niciun motiv. Nu slăbim fără gluten și nu ne îmbolnăvim de la gluten. Nu înțeleg de ce am devenit cu toții intoleranți la gluten, deși eu n-am întâlnit în toată cariera mea decât 2 cazuri de boală celiacă.
E la modă să cumparăm produse fără gluten (chiar daca nu avem nevoie)si tot la modă e să mâncăm orez si quinoa pentru ca nu au gluten. Dacă e de dragul diversității, de acord, puneți pe listă și mămăliga strămoșeasca și hrișca demult uitată, tot fără gluten si ele. Însă să renunțăm la făina de grâu si secară, la pastele făinoase și să reinventăm produsele de panificație, patiserie si cofetărie doar pentru a fi fără gluten mi se pare absurd. Si păgubos, cheltuială inutilă, beneficii iluzorii.
Există oameni care și-ar dori un colț de pâine. Și nu pot, bolnavii fiind. Și există mulți oameni care își interzic un colț de pâine. Deși pot, sănătoși fiind:(
Sursa: doctorulzilei.ro