MENIU

Ce spune Joe Biden despre pericolul ca Rusia să recurgă la arme nucleare

Amenintare nucleara

Preşedintele Joe Biden a declarat miercuri că nu interpretează decizia preşedintelui Vladimir Putin de a suspenda temporar participarea Rusiei la un tratat privind armele nucleare ca un semnal potrivit căruia liderul de la Kremlin ia în considerare utilizarea armelor nucleare, dar a calificat decizia acestuia drept o mare greşeală, informează Reuters.

"Este o mare greşeală să faci asta. Nu foarte responsabil. Dar nu am citit în asta că se gândeşte să folosească arme nucleare sau ceva de genul acesta", a declarat Joe Biden într-un interviu pentru ABC News.

Preşedintele Vladimir Putin a acuzat marţi Occidentul că prin ajutorul militar oferit Ucrainei încearcă să provoace Rusiei o "înfrângere strategică", aşadar a decis suspendarea participării Rusiei la Tratatul Noul START sau START III şi a avertizat că Moscova ar putea relua testele nucleare. START III este ultimul tratat de dezarmare nucleară încă în vigoare între Rusia şi SUA, care plafonează la 1.550 numărul focoaselor nucleare desfăşurate de fiecare dintre aceste două ţări şi permite inspecţii reciproce, care însă nu s-au mai desfăşurat din 2020, din cauza pandemiei şi a războiului în Ucraina. Cu toate acestea, Rusia a declarat că va respecta limitele convenite privind rachetele nucleare şi va continua să informeze SUA despre schimbările în desfăşurarea lor, în pofida suspendării.

Întrebat în interviu dacă suspendarea face lumea mai puţin sigură, preşedintele SUA a răspuns:"Ei bine, uite, cred că suntem mai puţin în siguranţă atunci când renunţăm la acordurile de control al armelor care sunt foarte mult în interesul ambelor părţi şi în interesul lumii". Cu toate acestea, el a adăugat că nu există dovezi care să sugereze o schimbare în postura nucleară a Rusiei."Ideea că, într-un fel, asta înseamnă că se gândesc să folosească arme nucleare, rachete balistice intercontinentale, nu există nicio dovadă în acest sens", a adăugat Biden.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat marţi că suspendarea anunţată de Rusia este "profund nefericită şi iresponsabilă". Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a estimat că decizia liderului rus a făcut lumea mai periculoasă, îndemnându-l pe acesta să revină asupra ei.

Moscova a cerut ca armele nucleare britanice şi franceze care vizează Rusia să fie incluse în cadrul controlului asupra armamentelor, o poziţie inacceptabilă pentru Washington după peste o jumătate de secol de tratate nucleare bilaterale cu Rusia.

Mai multe articole despre:
joe biden putin arme nucleare rusia