Ce spune GAZPROM despre "pacea provizorie" dintre Kiev şi Moscova în războiul gazelor
Gigantul rus Gazprom a salutat "compromisul" găsit joi la Bruxelles în cadrul negocierilor dintre Kiev, Moscova şi UE în problema livrărilor de gaz către Ucraina, amintind totodată că este vorba de un 'mesaj clar' în ceea ce priveşte obligaţia de a plăti datoria ucrainenilor.
"Este un compromis şi Gazprom a arătat flexibilitate pentru a se ajunge la un acord posibil. Gazprom este şi va fi întotdeauna un furnizor fiabil pentru Europa", a dat asigurări într-un comunicat purtătorul de cuvânt al concernului rus, Serghei Kuprianov, potrivit Agerpres.
"Acordul trimite de asemenea un mesaj clar asupra faptului că contractele semnate trebuie respectate şi obligaţiile de plată îndeplinite", a continuat Kurianov. "Este, cu puţină şansă, începutul unui nou capitol mai constructiv în relaţiile dintre UE, Rusia şi Ucraina în domeniul gazului", a adăugat el.
După două zile de negocieri dificile şi tensionate la Bruxelles, Ucraina, UE şi Rusia au găsit joi noaptea o soluţie provizorie în conflictul dintre Kiev şi Moscova legat de livrările de gaze, soluţie ce asigură aprovizionarea cu gaz a Ucrainei, precum şi a Europei, pe timpul iernii.
Potrivit comisarului european pentru energie Günther Oettinger, Ucraina s-a angajat să plătească suma cerută de Moscova de 3,1 miliarde de dolari, care include plăţile în avans pentru lunile noiembrie şi decembrie. Plata unei prime tranşe de 1,45 miliarde de dolari se va face imediat, iar restul de 1,65 miliarde până la sfârşitul anului.
'Plata parţială a datoriei Ucrainei este o primă condiţie pentru reluarea livrărilor de gaz', întrerupte în luna iunie, a insistat şeful Gazprom, Aleksei Miller, într-un interviu acordat vineri canalului rus de televiziune Rossia 24.
Rusia estimează în total datoria Ucrainei la livrările de gaz la 5,3 miliarde de dolari.