Ce spune fostul șef al DIICOT, după incidentul cu polițiștii de la rutieră: O scenetă pusă la punct. Îmi reproșez că n-am rezistat provocărilor
Fostul șef al DIICOT Daniel Horodniceanu a reacționat oficial după difuzarea unei înregistrări video în care are un dialog aparent nepotrivit pentru funcția pe care o are cu 2 polițiști de la rutieră, care l-au oprit în trafic. Deși din filmare impresia era că Horodniceanu încerca să-i intimideze pe oamenii în uniformă, actualul actual vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii susține, într-un drept la replică trimis Realitatea Plus, că înregistrarea este trunchiată și că întreg episodul a fost orchestrat. Chiar și așa, Horodniceanu își reproșează că n-a reacționat corespunzător.
"Am remarcat ca in cursul zilei a apărut in presa o înregistrare cu oprirea mea in trafic de un echipaj de poliție pentru o presupusă contravenție rutiera. La prima vedere, pentru un personaj neutru, avem de a face cu un polițist la datorie, care rezista presiunilor încercate de un procuror, oprit in trafic in mod corect. In realitate, lucrurile stau in alt mod: am fost oprit in trafic la ora 1:30, noaptea, de un echipaj al poliției rurale, fără a încălca vreo norma rutieră.
Am asistat la o sceneta bine pusă la punct de doi polițiști care mă cunoșteau. Astăzi am aflat ca aceasta sceneta a fost și filmată, probabil cu un dispozitiv de înregistrare ascuns, și nu cu body-cam. Imaginile sunt, însă prelucrate, filmul având și alte pasaje, tăiate, însă. As accentua ideea ca filmarea, scoasa din context, ilustrează un personaj reprobabil care abuzează de putere in fata unui polițist la datorie.
Comportamentul meu intrigat poate avea un sens -deși e greu să privești ca acceptabil orice exces de putere- doar în contextul mai larg in care conduceam regulamentar si polițiștii m-au oprit în condițiile descrise, precum și de faptul ca nu este prima data când se întâmpla asta. Faptul că pretindeau că nu ne cunoaștem a fost de natură să mă provoace, odată în plus și să reacționez astfel. Realizez ca m-am aflat într-o situație provocată, dar ce este regretabil și îmi reproșez acest lucru, este ca nu am rezistat provocării și, pe acest fond emoțional, probabil și combinat cu unele probleme personale, am reacționat in acest mod, care nu ma caracterizează. Daca s-ar trece dincolo de reacția mea, pe care, fie ea si provocata, o regret sincer, subiectul conține si tema mai larga a faptului ca polițiștii pot opri fără niciun motiv șoferii in trafic pretinzând încălcări ale legii a căror falsitate este imposibil de probat pentru șofer" Dincolo de calitatea mea de magistrat daca in film ar fi fost un om revoltat de oprirea in trafic fără motiv filmul evenimentelor ar fi generat altfel de emoții publice," a transmis Horodniceanu.