MENIU

Ce soluţii disperate iau companiile de stat după "marele jaf" declanşat de Guvern

<p>Hidroelectrica, mai puțini bani pe viitor?</p>

Intrat în foame uriaşă de bani, Guvernul Tudose stoarce de lichidităţi toate companiile de stat, pentru a păstra deficitul bugetar la limita de avarie.

Guvernul a solicitat luna aceasta tuturor companiilor de stat să vireze la buget în avans sumele „neangajate în proiecte viitoare", situaţie care pune sub semnul întrebării capacitatea de societăţilor de stat de a face noi investiţii, absolut necesare pe o piaţă concurenţială.

Ce soluţii au la îndemână companiile de stat: să se împrumute de la bănci, dar creditele înseamnă cheltuieli mai mari care, în final, ajung să fie plătite tot de consumatori, sau, în cazul Hidroelectrica, încearcă să se listeze pe bursă pentru a atrage fonduri suplimentare de la investitori.

Hidroelectrica este prima companie de stat care a convocat și ținut AGA în urma solicitării imperative a Guvernului de distribuire a rezervelor, adresată companiilor pe care le controlează.

După ce Guvernul a cerut companiei Hidroelectrica dividende suplimentare de 655 milioane de lei, ministrul Energiei anunță că urmează listarea a 10% din ațiunile acesteia pentru a obține banii necesari retehnologizării.

Vânzarea pachetului a fost deja discutată în Executiv, potrivit ministrului Toma Petcu: "Intenționăm, în primul rând, să facem listarea. Am făcut o notă de informare în guvern acum o săptămână cu intenția de schimbare", a declarat spus ministrul, într-o conferință de presă organizată la Alba Iulia.

Toma Petcu a menționat că este vorba despre o listare prin vânzarea de acțiuni existente, amintind că există o hotărâre de guvern din 2014 pentru declanșarea procedurii.

Banii obținuți vor rămâne la companie, pentru retehnologizare, a explicat Petcu: "Ne dorim ca suma obținută, din estimările noastre este destul de substanțială, să fie folosită pentru dezvoltarea companiei", a declarat ministrul Energiei.

Una dintre companiile care au dat noi dividende este Transelectrica. Compania a trimis către bugetul statului 171 de milioane de lei şi acum nu a mai rămas cu nimic pentru investiţii. Un document către acţionari arată că transportul naţional de electricitate are nevoie de credite, ceea ce înseamnă că investiţiile asumate, inclusiv impuse de Guvern şi de angajamentele europene, nu pot fi acoperite.

Nuclearelectrica, o altă companie care a fost nevoită să accepte plata de dividende suplimentare, arată, într-o notă către acţionari, că aproape rămâne fără rezerve. Banii distribuiţi către acţionari, 110 milioane de lei, din care statul ia 90 de milioane, reprezentau 85 la sută din banii puşi deoparte pentru investiţii. Rămasă cu aproape 20 de milioane de lei, Nuclearelectrica a anunţat că nu mai are, în acest moment, banii necesari pentru modernizarea reactorului 1 de la Cernavodă, reabilitare care costă aproximativ 1,5 miliarde de euro.

Mai multe articole despre:
hidroelectrica companii de stat