Ce se va întâmpla după ce Regina Elisabeta a II-a va înceta din viaţă. Codul secret
La data de 2 iunie 1953 a avut loc încoronarea oficială a Elisabetei a II-a ca regină a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, la Westminster Abbey, arhiepiscopul de Cantebury Geoffrey Fisher fiind cel care a condus ceremonia.
În momentul în care Regina Elisabetai a II-a va înceta din viaţă se va folosi un cod pentru a anunţa această veste tristă. “Podul Londrei a căzut“ – acestea sunt cuvintele pe care Primul Ministru britanic le va auzi atunci când decesul reginei va fi confirmat.
Indiferent că este zi sau miez de noapte, că este treaz sau că doarme, cel care va ocupa această poziție în ziua în care regina Elisabeta se va alătura monarhilor din lumea de dincolo, va afla imediat trista veste. Din momentul acesta se declanșează operațiunea “Podul Londrei“.
Regina moare: automat, Charles devine rege și Camilla regină. Etapa următoare este, bineînțeles, anunțarea celor 15 state din întreaga lume în care regina este suverană. Oamenii vor avea liber de la muncă în ziua respectivă, urmând apoi 12 zile de doliu național, perioadă în care steagul național al Marii Britanii va fi coborât în bernă în întreaga lume. Se vor deschide cărți de condoleanțe la toate ambasadele țării de pe întreg mapamondul, televizoarele și radiourile vor difuza doar lucruri decente – fără emisiuni de divertisment – și muzică lentă, tristă, până după ziua înmormântării.
Prințul Charles va urma la domnie mamei lui, devenind Regele Charles al III-lea – asta în cazul în care el nu va dori să își schimbe numele. Imnul se va schimba din “Dumnezeu să ne păzească Regina”/ “God Save the Queen“ în “Dumnezeu să ne păzească Regele”/ “God Save the King“. Bancnote noi vor fi lansate, în cinstea ascensiunii lui Charles și timbre noi vor fi printate.
Prințul William, actualmente duce de Cambridge, va deveni moștenitorul Coroanei și prinț de Wales. Soția lui Catherine, actualmente ducesă de Cambridge, va deveni prințesă de Wales – titlu purtat și de regretata prințesă Diana.
Trupul neînsuflețit al Reginei va fi depus în public, la Westminster Hall, timp de 23 de ore pe zi, până la momentul înmormântării. La sosirea sicriului, va avea loc o scurtă ceremonie, după care oamenii vor putea să îi aducă un ultim omagiu celei care le-a fost suveran pentru o perioadă atât, atât de lungă.
Înmormântarea va avea loc la 12 zile după moartea reginei, va fi difuzată live și va fi condusă de cel care va deține atunci funcția de Arhiepiscop de Cantebury.