MENIU

Ce se întâmplă la o şcoală din România. Copiii, bătuţi şi zgâriaţi de directoare - FOTO

Profesoara Valeria Moisă împarte palme în stânga şi în dreapta la elevi. Mai grav: unii au fost loviţi cu capul în gură sau strânşi de gât până au rămas semne.  „Cum este posibil să se întâmple aşa ceva la o şcoală din România? Şi de ce nu este sancţionată? Această persoană ţine sub teroare pe toată lumea, elevi, profesori, chiar şi pe şeful de post din localitate“, arată Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP.

O anchetă finalizată la sfârşitul săp­tămânii trecute scoate la iveală un caz de-a dreptul şocant. Directorul şcolii din satul Bosia, Valeria Moisă, care este şi profesoară de fizică, chimie şi informatică, este acuzată de părinţi şi cadrele didactice că bate copiii şi că nimeni nu se mai poate înţelege cu ea. Deşi directorul are un comportament violent, aceasta a trecut cu brio de testările psihologice care au loc la începutul fiecărui an şcolar, şi nu a fost sancţionată în urma anchetei de către Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), scrie Ziarul de Iaşi.

Situaţia este delicată, în contextul în care există zeci de plângeri ale colegilor de catedră, părinţilor şi copiilor, în care aceştia povestesc cum „doamna“ bate copiii cu pumnii în spate, trage de păr fetele, păl­muieşte pe cine prinde în faţa ochilor, strânge de gât, dă elevii cu capul de geam, sparge buze, aceste acte de violenţă ajungând până la a provoca răni grave şi vânătăi.

Într-una dintre declaraţii, un copil povesteşte că într-o zi se afla în banca sa, penultima din rând, iar doamna directoare a venit şi i-a pălmuit pe toţi cei care se aflau pe acel rând, iar când a ajuns la el, s-a aplecat şi i-a dat un cap în gură.

„Situaţia aceasta este de un an jumătate, noi am aşteptat să se termine ancheta. Acest caz ne-a fost semnalat la începutul lunii octombrie, iar atunci când ne-am deplasat la şcoală, am dat peste un copil plin de sânge, care era cu mama lui. Aceasta ne-a spus că directoarea tocmai l-a bătut, fără să spună ceva. Doar i-a stat în cale. Era o activitate în şcoală la acea dată, am oprit-o cu acordul celor de la ISJ şi am cerut o comisie de inspectori. Cum este posibil să se întâmple aşa ceva la o şcoală din România? Şi de ce nu este sancţionată? Această persoană ţine sub teroare pe toată lumea, elevi, profesori, chiar şi pe şeful de post din localitate. Toţi spun în plângerile lor că se tem că doamna are pile la ISJ şi că nu se va lua nicio măsură. Un copil a povestit că a vrut să-i găurească palma cu un pix!“, a declarat stupefiat Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniu­nii Sindicatelor Libere din Învăţă­mântul Preuniversitar Iaşi (USLIP).

Mai multe articole despre:
director profesor bosia