MENIU

Ce se întâmplă în organismul nostru când bem o cană de vin fiert. Nici nu îţi imaginezi ce efect are

<p>Aşa prepari cel mai bun vin fiert. Ingredientul secret care &icirc;l face şi mai aromat</p>

Multe studii au arătat că vinul roşu, consumat cu moderaţie este foarte sănătos, datorită antioxidanţilor. Dar nu trebuie să uităm că vinul roşu este, totuşi, o băutură alcoolică.

Un pahar de vin sau de bere brună reduce riscul bolilor cardiovasculare, tinand sub control glicemia şi colesterolul „rău”. Aceleaşi băuturi ar putea contribui la prevenirea osteoporozei, a bolii Alzheimer şi a unor tipuri de cancer.

Asta înseamnă că trebuie să bem, cu toţii, un pahar de vin sau bere pe zi? Cu siguranţă nu. Specialiştii de la Societatea Americană pentru Cancer spun că un consum regulat de alcool presupune anumite riscuri, care sunt mult mai mari decât beneficiile.

În orice cantitate l-ai consuma, alcoolul măreşte riscul cancerului de faringe, laringe, esofag, ficat, colon, rect şi sân. Cei care sunt predispuşi unor tipuri de cancer ar trebui să se abţină cu totul de la alcool. Pe lângă cancer, băuturile alcoolice pot să-ţi afecteze ficatul. Şi, bineînţeles, îţi încetinesc reflexele, deci rişti să ai tot felul de accidente, de circulaţie sau de alt tip.

Şi totuşi, vinul rosu previne bolile cardiovasculare. Este adevărat. Substanţele antioxidante şi antiinflamatorii din vinul roşu si din alte băuturi alcoolice naturale au anumite beneficii pentru sănătate. Dar aceleaşi substante se găsesc în multe fructe şi legume. Nu este neapărat să bei vin ca să te bucuri de efectele benefice ale antioxidanţilor. Poţi să-ţi schimbi puţin modul de viaţă pentru a include în dieta ta multe fructe şi legume, care vor avea acelaşi efect.

De exemplu, resveratrolul, antioxidantul responsabil pentru beneficiile vinului roşu, se găseşte, bineînţeles, şi în strugurii proaspeţi care sunt mult mai sănătosi decât vinul, conform gustos.ro.

Dacă deja ţi-ai făcut un obicei din a bea un pahar de vin seara, nu înseamnă că o să mori din asta. Important este să nu exagerezi. Consumul moderat de alcool este definit ca o băutură pe zi pentru femei şi două băuturi pe zi pentru bărbaţi. Ce înseamnă o băutură? 300 de grame de bere, 150 de grame de vin sau 40 de grame dintr-o băutură spirtoasă.