MENIU

Ce se întâmplă în organism atunci când foloseşti cuptorul cu MICROUNDE

Cuptorul cu microunde a câştigat popularitate în ultimii ani, devenind prezent în majoritatea bucătăriilor românilor - La ce riscuri te expui însă atunci când consumi alimente încălzite sau chiar preparate în cuptorul cu microunde?

Cuptorul cu microunde foloseşte radiaţia electromagnetică pentru a încălzi alimentele. În ciuda tuturor miturilor potrivit cărora alimentele încălzite la microunde îşi pierd calităţile nutritive, adevărul este că, de fapt, microundele au exact acelaşi efect asupra alimentelor ca şi celelalte metode convenţionale de gătire. Mai exact, orice fel de metodă de gătire a alimentelor denaturează proteina din alimente, dar nu afectează valorile nutriţionale ale acestora. Mai mult decât atât, e posibil chiar ca încălzirea într-un asemenea cuptor să ajute chiar alimentele să reţină vitaminele şi mineralele în comparaţie cu încălzirea alimentelor părin fierbere, proces care necesită un adaos de apă.

Adevăratul pericol atunci când vorbim despre cuptorul cu microunde constă, de fapt, în toxicitatea recipientelor în care încălzim mâncarea. În niciun caz nu trebuie să folosim recipiente din plastic, din metal ori din poliester. Recipientele folosite trebuie să fie confecţionate din ceramică ori sticlă.

În ceea ce priveşte radiaţiile la care ne expunem atunci când folosim un cuptor cu microunde, acestea nu sunt mai periculoase decât cele emise de telefonul mobil pe care îl folosim mult mai des. Cuptorul cu microunde nu emite mai mult de 5 μW/cm pătraţi pe o distanţă de 5 centimetri, în timp ce un telefon mobil ţinut la o distanţă de 3,5 cm de corpul nostru emite radiaţii de 10–40 μW/cm pătraţi în timpul unui apel.

Sursa: feminis.ro

Mai multe articole despre:
cuptor cuptor cu microunde