Ce se întâmplă în corpul tău dacă bei o cană de ceai de chimen în fiecare zi
Chimenul este cunoscut din antichitate, de când a fost utilizat atât ca și condiment pentru brânzeturi, preparate din carne, cât și ca plantă medicinală. Printre principalele beneficii pe care le oferă chimenul se numără îmbunătățirea sistemului digestiv și întărirea sistemului imunitar.
Există mai multe studii care susțin că 1 litru de ceai de chimen consumat în fiecare zi, o perioadă de 4 săptămâni, poate scădea nivelul de colesterol rău.
Infuzia de chimen este indicată și pentru spălături oculare, iar cataplasmele de frunze de chimen sunt eficiente în cazul unor umflături ale pielii. Primii care l-au asimilat ca medicament au fost egiptenii.
Cercetătorii și oamenii de știință au descoperit, în urma unui studiu, că ceaiul de chimen are proprietatea uimitoare de a intensifica capacitatea organismului de a arde grăsimile din corp cu până la 25%, fapt pentru care este indicat în curele de slăbire, potrivit doctorulzilei.ro.
Astenia psihică și lipsa concentrării se înlătură cu ajutorul tincturii de chimen. Uleiul volatil conținut de fructele de chimen are efect tonic, favorizând circulația cerebrală și reinstalând starea de optimism și forța mentală.
Chimenul este un remediu pentru cei care suferă de balonări excesive. Recent, s-a dovedit că, pe lângă efectul antispastic, care combate “gazele”, are un efect de stimulare a enzimelor pancreatice, care ajută la asimilarea alimentelor indigeste, susțin medicii. În plus, efectul antimicrobian datorat uleiurilor eterice are efect în cazul dezechilibrelor în flora digestivă, diaree, toxiinfecții.
Unguentele pe bază de chimen sunt folosite pentru a ameliora aspectul pielii, elimină semnele de oboseală și hidratează intens pielea.
Ceaiul de chimen reglează ritmul cardiac, ajută la eliminarea viermilor intestinali și la absorția fierului în organism, stimulează secreția lactației prin conținutul de fitoestrogeni, îmbunătățește calitatea laptelui matern, calmează inflamațiile sânilor în timpul alăptării.