MENIU

Ce se întâmplă în corpul tău când mănânci castraveţi cu sare

Ce se întâmplă în corpul tău când mănânci castraveţi cu sare

Castraveţii sunt formaţi 90% din apă, dar conţin şi potasiu, un electrolit esenţial pentru o hidratare optimă. Chiar dacă castraveţii au multe beneficii, consumul acestora cu sare nu este recomandat.

Castravetele este depurativ şi un excelent diuretic, bogat în fibre, fiind util în eliminarea surplusului de grăsimi. În schimb, sarea, deşi este extrem de necesară în alimentaţia omului, duce la retenţia apei şi la creşterea volumului de fluide din corp. Cei care consumă castraveţii cu sare le anulează beneficiile.

Retenţia de apă mai este cunoscută şi sub denumirea de edema. Aceasta este o afecţiune care presupune scurgerea apei din sânge în ţesuturi. În circumstanţe normale, fluidele sunt drenate din ţesusturile corpului prin sistemul limfatic – o “reţea” de tuburi a organismului prin care se înlătură toxinele şi materialele străine pentru corp.

Problemele legate de retenţia de apă apar în momentul în care fluidele nu sunt îndepărtate de sistemul limfatic în mod adecvat şi sunt reţinute în ţesuturile corpului unde provoacă inflamaţii (edeme).

Forma de retenţie de apă cea mai comună este cea de la nivelul picioarelor, dar poate apărea şi la mâini, braţe, cavitatea abdominală (sindromul ascitic) şi în jurul plămânilor, cunoscut ca edem pulmonar.

Mai multe articole despre:
legume sare castraveţi