Ce se întâmplă dacă mănânci în fiecare zi banane
Au un conţinut foarte mare de potasiu, mineralul care-ţi fereşte creierul de boli grave, precum şi o mulţime de alţi nutrienţi cu rol important pentru organism.
Bananele sunt printre cele mai consumate fructe, deoarece asigură o senzaţie de saţietate şi mai multă energie atunci când te simţi obosită. Pe lângă aceste lucruri ştiute deja, bananele mai au o mulţime de alţi nutrienţi care sunt esenţiali pentru sănătatea noastră şi le transformă într-un fruct cu puteri miraculoase asupra corpului.
De ce este bine să mănânci zilnic banane?
1. Conţin mult potasiu şi apără creierul de boli
O banană are în jur de 430 de miligrame de potasiu. Atât creierul, cât şi inima au nevoie de o doză zilnică de potasiu, care ajută aceste organe să funcţioneze normal.
Specialiştii avertizează că potasiul este asimilat mai bine în prezenţa magneziului, de aceea este bine să le iei combinate aceste două minerale. Bananele conţin potasiu şi magneziu, astfel că misiunea ta este îndeplinită dacă mănânci 1-2 banane pe zi.
2. Scad tensiunea arterială
Studiile au arătat că trei banane pe zi au un efect benefic în cazul persoanelor care suferă de hipertensiune arterială. Datorită conţinutul mare de potasiu, bananele împiedică efectul de creştere a tensiunii arteriale ca urmare a unei diete bogate în sodiu (sare).
Vezi mai multe pe eva.ro.