MENIU

Ce se întâmplă dacă apeși acest punct de deasupra gleznei. Efectele sunt de neimaginat

Ce se întâmplă dacă apeși acest punct de deasupra gleznei. Efectele sunt de neimaginat

O lume care evoluează cu viteza luminii, cu care noi trebuie să ținem pasul, a adus cu sine și o problemă pe care mulți medici o denumesc ”boala secolului”. Este vorba despre stresul în care trăim și de care am face orice să scăpăm. Mulți dintre noi recurgem la suplimente alimentare, activități de recreere sau la medicație care să ne ajute să dormim sau să ne destindem. Însă se pierde din vedere faptul că organismul nostru are nevoie să fie solicitat și din punct de vedere fizic, nu doar mental. Pe lângă exercițiile fizice, despre care se știe că alungă stresul datorită hormonilor pe care îi eliberăm atunci când ne antrenăm, masajul este o soluție deloc de ignorat.

Reflexoterapia este una dintre cele mai vechi tehnici de masaj, care datează din anul 4.000 î. Hr. Pe atunci, această metodă era folosită preponderent în China, iar pacienții nu doar că aveau o stare mult mai bună de sănătate, dar cei care practicau masajul reușeau să le vindece diferite afecțiuni.

Maseurii chinezi au descoperit astfel că apăsarea anumitor puncte din corp ajută la circulația sângelui, la detoxifierea anumitor organe, iar astfel de puncte sunt cu sutele în organismul nostru.

Un punct în special, denumit San Yin Jiao sau SP6, dacă este stimulat, ajută pacientul să se relaxeze și să doarmă mai bine. Se găsește pe partea interioară a gambei, chiar deasupra gleznei. Nu doar că te scapă de stres stimularea acestui punct, ci alungă și durerile menstruale sau crampele abdominale.

Pentru a activa acest punct, mai întâi freacă-ți mâinile una de cealaltă până când se încălzesc. Cu două sau trei degete, apasă punctul San Yin Jiao și apasă ușor, ca la masaj. După câteva minute poți începe să apeși mai tare, dar ritmul în care o faci trebuie să fie lent.

Nu doar că înlătură stresul, insomnia și crampele abdominale, dar masarea punctului San Yio Jiao are și alte beneficii. Datorită venelor care trec prin punctul San Yin Jiao masarea regulată a acestei zone ajută pielea să devină mai elastică. Și splina va funcționa mult mai eficient, datorită masajului în punctul San Yin Jiao. Splina este responsabilă de producerea celulelor roșii, de aceea procesul de producție sau înlocuire a globulelor roșii este cu mult îmbunătățit.

Sursa: unica.ro

Mai multe articole despre:
sănătate stres gleznă punct insomnii