MENIU

Ce se întămplă dacă alimentezi cu benzină în loc de motorină și ce-i de făcut pentru a remedia problema

Ce se întămplă dacă alimentezi cu benzină în loc de motorină

În zilele noastre, unde viteza și eficiența sunt deosebit de importante, erorile și neatențiile în ceea ce privește alimentarea cu combustibilul pot avea consecințe serioase. Mulți șoferi au ajuns cu mașina în service, după ce au pus, din grabă sau neatenție, alt carburant decât cel necesar mașinii.

Până și cel mai atent șofer poate să comită eroarea de a pune benzină în loc de motorină. O confirmă mecanicii, care spun și cum poate fi remediată această problemă foarte ușor.

Dacă ai băgat benzină în loc de motorină, cel mai important este să realizezi greșeala

„Dacă ai realizat că ai băgat benzină în loc de motorină, pot să zic că nu se va întâmpla nimic…dacă dai telefon la o platformă sau scoți cu furtunul. Dar nu la multe mașini poți face treaba asta. Trebuie să scoți tot ce e în rezervor. Cureți rezervorul, îl umpli cu motorină și ai scăpat”, explică cei de la 99Vehicles într-un clip postat pe canalul de YouTube.

Totuși, dacă ai alimentat doar foarte puțin carburant greșit, îți poți continua drumul.

O nouă specie a apărut în România: Pescărușul mediteranean, noul locatar de pe Lacul Tătaru

„Dacă ai băgat 1 litru de benzină, restul motorină, să zicem că scapi, că nu e o mare diferență. Dacă ai un sfert cu trei sferturi, nu ai ce să faci, afară! Dacă ai 10%, nu ai ce să faci, afară!”, mai spun specialiștii.

Practic, într-un rezervor de 40 de litri nu poți avea mai mult de 1-2 litri benzină, iar restul motorină.

„Sfatul meu suprem este: NU porni mașina! Dacă o pornești și o forțezi să meargă așa, vei distruge motor, injectoare, pompă de înalte, îl faci praf. Așa că mai bine chemi o platformă, golești și speli rezervor, te costă 1.000 de lei „distracția” asta. Dar mai bine așa decât să strici tot motorul”, este recomandarea celor de la 99Vehicles.

Cum poți remedia problema

La unele mașini se poate decupla filtrul de motorină, de exemplu. Iar când pui contactul, pompa de carburant va extrage combustibilul din rezervor și-l va trimite spre motor, scrie ProMotor. Dar, furtunul fiind decuplat, amestecul de benzină și motorină va fi dat afară.

Dar, această operațiune trebuie realizată de cineva care se pricepe. Așa că, cel mai indicat ar fi să:

- Ceri ajutorul unui angajat al benzinăriei;
- Ceri sfatul unui mecanic;
- Chemi o platformă auto.

Dar, cel mai important, nu porni  motorul, nici măcar pentru a muta mașina din loc.

Păcăleala „naturalului” de la raft: Majoritatea alimentelor sunt procesate, fie că vorbim de un măr ceruit pentru a străluci mai mult sau de iaurt cu „arome”

Mai multe articole despre:
benzina motorina diesel soferi masina mecanici auto motor