MENIU

Ce se întâmplă cu orbita Pământului: fenomenul extrem de rar din sistemul solar

Cercetătorii au descoperit că orbita Pământului se extinde o dată la fiecare 405.000 de ani. De asemenea, acest lucru implică și modificări ale climei de pe Terra. Și se pare că Jupiter și Venus joacă un rol foarte important în acest proces.

Oamenii de știință au confirmat o ipoteză dezbătută de foarte mult timp, și anume cea conform căreia orbita Pământului este deformată de atracția gravitațională a lui Jupiter și Venus într-un ciclu care se repetă în mod regulat la fiecare 405.000 de ani.

În acest sens, o echipă de cercetători a analizat în cadrul unui studiu rocile extrase de la mare adâncime din Petrified Forest National Park, Arizona, SUA. Aceștia au căutat semne care să indice vârsta rocilor și schimbările pe care câmpul magnetic al Terrei le-a avut.

Apoi, au comparat aceste roci cu sedimentele din bazinul Newark, un fost lac preistoric. Astfel, au observat că există un ciclu regulat, de 405.000 ani, al unei orbite terestre modificate în jurul Soarelui.

„Este un rezultat uimitor deoarece acest ciclu lung, care a fost prezis de mișcările planetare cu aproximativ 50 de milioane de ani în urmă, a fost confirmat cu cel puțin 215 milioane de ani în urmă", a declarat Dennis V. Kent, autorul studiului și profesor la Rutgers University.

Orbita Pământului este influențată de planetele Jupiter și Venus

Noua cercetare are implicaţii atât în studiile climatice, cât şi în modul în care înţelegem evoluţia vieţii de pe Pământ şi evoluţia Sistemului Solar.

Timp de zeci de ani, cercetătorii au declarat că orbita Pământului în jurul Soarelui fluctuează de la circulară la eliptică în intervale de 405.000 de ani. Această modificare pare să fie realizată din cauza unei influenţe gravitaţionale a planetelor Venus şi Jupiter.

Noile dovezi au fost prelevate din nuclee extrase de la o adâncime de aproape 46 de metri. Rocile extrase din Arizona s-au format în perioada Triasicului, în urmă cu 209-215 milioane de ani în urmă, pe când regiunea era acoperită de râuri. În aceeaşi perioadă dinozaurii au început să evolueze. În urma cercetărilor, s-a constatat că în ultimele 215 milioane de ani, la fiecare 405.000 de ani clima s-a schimbat.

Sursa

Mai multe articole despre:
pământ Jupiter Venus