Ce se întâmplă cu medicii care au luat REZIDENȚIATUL dar nu au post
Deși toată lumea se plânge de lipsa medicilor și de exodul acestora, în mod paradoxal în România nu sunt scoase posturi la concurs. Astfel că medicii care au luat examenul de rezidențiat nu au unde să profeseze. Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, s-a întâlnit, joi, cu reprezentanţii medicilor care au obţinut punctaj de promovare la concursul de Rezidenţiat din anii 2015-2017, dar nu au post, ministrul informându-i asupra demersurilor de identificare a unor soluţii optime pentru ca ei să profeseze.
„Susţin şi sprijin orice medic care doreşte să muncească în ţara sa pentru pacienţii români şi pentru sistemul nostru de sănătate. Însă Rezidenţiatul este un concurs, nu un examen, având o limită de locuri/posturi corelate cu capacitatea de pregătire a centrelor universitare şi cu resursele financiare alocate. Anul acesta am primit aprobare de suplimentare cu 95 de locuri pentru domeniul medicină. Dar cred că cel mai important acum pentru dumneavoastră este să vă dăm posibilitatea să vă angajaţi în sistem. Pacienţii din unităţile sanitare publice şi cabinetele medicale au nevoie de expertiza dumneavoastră şi am început discuţiile cu toţi factorii de decizie implicaţi pentru identificarea unor soluţii optime', a declarat Florian Bodog, conform sursei citate.
Ministrul le-a comunicat medicilor că şi în prezent există cadrul legal care oferă posibilitatea absolvenţilor facultăţilor de medicină care nu devin medici rezidenţi să desfăşoare activitatea ca medici cu competenţe limitate în cabinetele medicilor de familie, unităţi sanitare, dispensare, sub îndrumarea unui medic cu drept de practică.
"Am solicitat deja Colegiului Medicilor din România sprijinul pentru îmbunătăţirea cadrului legal astfel încât absolvenţii care au obţinut punctaj de promovare la concursul de Rezidenţiat să poată desfăşura activităţi medicale cu competenţe limitate în zone defavorizate/izolate, centre de permanenţă. Intenţionez să am o discuţie pe această temă cu preşedintele CMR', a mai spus ministrul sănătăţii, citat în comunicat.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii a început să identifice soluţiile legale pentru ca aceşti medici să poată fi încadraţi în compartimentele (de exemplu - epidemiologie, igienă, laborator de analize) cu deficit de personal din direcţiile de sănătate publică, precizează sursa citată.