MENIU

Ce se întâmplă, de fapt, cu mâncarea gătită în folie de aluminiu

Ce se întâmplă cu mâncarea gătită în folie de aluminiu

Te-ai obişnuit să foloseşti folia de aluminiu pentru a face peşte sau legume la cuptor? Descoperă de ce este periculos să găteşti în folie de aluminiu.

Folia de aluminiu e foarte utilă în bucătărie şi multă lume o foloseşte atunci când vrea să facă peşte sau legume la cuptor. Cu ajutorul ei, preparatele se înăbuşă şi rămân suculente, fără să se usuce prea mult în timpul coacerii. Însă, un lucru pe care trebuie să-l cunoşti este legat de faptul că aluminiul din folie poate să pătrundă în alimentele preparate în acest fel, avertizează eva.ro.

Potrivit specialiştilor, aluminiul se întâlneşte în foarte multe ustensile şi vase pentru gătit, însă nu reprezintă un pericol mare pentru sănătate. În schimb, prin folosirea foliei de aluminiu pentru a face diverse preparate la cuptor riscul de a ingera o cantitate mai mare de aluminiu este unul foarte mare. Astfel că, atunci când este introdus la căldură, s-a demonstrat că aluminiul trece mult mai uşor în alimentele preparate.

Ce se întâmplă dacă găteşti în folie de aluminiu? Numeroase studii au evidenţiat faptul că în ţesutul cerebral al persoanelor afectate de maladia Alzheimer se regăseşte o cantitate ridicată de aluminiu. Astfel că s-a tras concluzia că o expunere constantă la o cantitate mare de aluminiu poate să reprezinte un factor de risc pentru Alzheimer.