MENIU

Ce se întâmplă cu Huawei în Rusia? Lovitura americanilor a împins compania spre un parteneriat bizar

Până pe 18 noiembrie, Huawei mai poate colabora cu companii americane. Apoi, chinezii ar putea primi cea mai grea lovitură: rămân fără Android, procesoare și diverse componente de care au nevoie. Dar Rusia s-ar putea dovedi un partener excelent, mai ales pentru 2020. 

Recent, Huawei a venit o ofertă și a prezentat mai multe modele de dispozitive pentru Rusia. Ce vrea compania e să furnizeze echipamente pentru autoritățile ruse în 2020.

Anul viitor, în Rusia, va fi făcut un recensământ. Astfel, 360.00 de dispozitive ar fi folosite pentru acesta. Prima fază ar fi un program pilot, pentru 2020, unde să existe această colaborare între ruși și chinezi. Termenul limită pentru implementare este august 2020.

Ministerul Comunicațiilor din Rusia negociază deja cu firma chineză și alte câteva companii al căror nume n-a fost comunicat. Odată cu furnizarea dispozitivelor, Huawei ar folosi sistemul de operare Aurora.

Platforma Aurora este deținută de Rostelecom, operatorul telecom deținut de Rusia. Acest operator este și singura firmă care se ocupă de infrastructură pentru recensământ. Acesta ar trebui realizat în octombrie 2020.

Rostelecom a confirmat însă că e luată în calcul o colaborare cu Huawei.

În ce relații mai e Huawei cu America?

Pe 19 august, a expirat prima perioadă de 90 de zile pentru Huawei. Dar, de la autoritățile Statelor Unite ale Americii, compania a primit încă o amânare de 90 de zile. Poate avea, în acest timp, relații economice cu firme americane și să folosească tehnologiile lor.

Compania chineză încearcă acum să prevină un dezastru: ar putea înregistra o pierdere de 10 miliarde de dolari în 2019, pe piața telefoanelor. Între timp, compania și-a prezentat Harmony OS, sistemul său de operare. 

Dar Harmony OS n-ar fi gata de lansare în acest an. Și n-ar fi pregătit pentru telefoane, acolo unde Android se dovedește cea mai dificil de înlocuit componentă. Google încearcă să obțină de la autoritățile SUA o excepție ca să poată colabora cu Huawei. Rămâne de văzut ce se întâmplă și cu parteneriatul cu rușii.

Sursa

Mai multe articole despre:
Rusia SUA smartphone Huawei