MENIU

Ce sărbătoresc creștinii ortodocși la o zi după Sfânta Maria

Sfinții Martiri Brancoveni Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache, sunt prăznuiți pe 16 august. 

Domnia lui Constantin Brâncoveanu a început sub semnul apariției Bibliei în limbă română, numită "de la București", în anul 1688. Și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Muntenia, dar și din Transilvania. A dat Bucureștiului o nouă Academie Domnească, transformând școală de la Sf. Sava în "colegiu public pentru pământeni și străini", cu o programă asemănătoare instituțiilor de grad superior, conform crestinortodox.ro.

L-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub îndrumarea căruia se vor tipări numeroase cărți în limbile română, greaca, slavonă, georgiană și chiar arabă. A ctitorit mai multe biserici și mânăstiri, între care: bisericile de la Potlogi și Mogoșoaia, Mănăstirile Hurezi și Brancoveni, Biserică "Sf. Gheorghe Nou" din București, unde odihnesc sfintele sale moaște.

Pentru că a refuzat să se lepede de la credința creștină, pe 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, domnitorul român a fost decapitat. Aceeași pedeapsă au suferit-o și cei patru fii ai săi, împreună cu sfetnicul Ianache.

Trupurile lor au fost aruncate în Bosfor. Au fost scoase de câțiva creștini și îngropate în mare taină într-o mânăstire din Halki, chiar lângă Țarigrad.  În jurul autenticității și paternității descoperirii s-au iscat pe atunci multe polemici și chiar procese, în care de partea lui Virgil Draghiceanu a fost încă de la început, printre mulți alții, și marele Nicolae Iorga.

Pe 15 august 1992, Constantin Brâncoveanu cu fiii săi și cu sfetnicul Ianache au fost declarați sfinți de către Biserică Ortodoxă Română. Sunt sarbatoriti pe 16 august pentru a nu coincide cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Tot la 16 august facem pomenirea Sfântului Iosif de la Văratec.

Mai multe articole despre:
Sfanta Maria calendar ortodox