Ce să nu faci niciodată în timpul unei furtuni. Sfaturile care îţi pot salva viaţa
Ce să nu faci niciodată în timpul unei furtuni. Sfaturile care îţi pot salva viaţa. Ion Benea, directorul Centrului de Supravieţuire Urbană, explică ce trebuie să faci ca să scapi teafăr dintr-o calamitate naturală.
1. Dacă ești la volan, redu viteza
Dacă furtuna vă prinde la volan, în afara oraşelor, primul lucru pe care va trebui să îl faceţi este să reduceţi viteza. Astfel, aveţi o mai bună vizibilitate asupra drumului şi aveţi timp să reacţionaţi în cazul prăbuşirii vreunui copac pe carosabil. Sub nici o formă nu părăsiţi vehiculul, întrucât este destul de bine protejat împotriva trăsnetelor!
2. Dacă ești la picnic, găsește adăpost
Dacă sunteţi la picnic, va trebui să găsiţi urgent adăpost. În nici un caz sub copacii înalţi, care pot fi loviţi de trăsnet sau din care se pot desprinde crengi uscate! Dacă nu este nici o clădire în zonă, vă puteţi adăposti sub arbuşti mici grupaţi în desişuri.
3. Dacă ești în oraș, fii cu ochii în 4
Dacă urgia vă găseşte la o plimbare prin oraş, refugiaţi-vă rapid în cea mai apropiată clădire! Nu băgaţi capul în pământ ca să nu vă plouă, ci căscaţi bine ochii la pericolele din jur: furtuna şi grindina pot desprinde tencuială din balcoanele clădirilor, pot dărâma panouri publicitare, trânti obiecte aflate pe balcoane şi pot chiar rupe firele de electricitate. Ochii-n patru ca să puteţi evita o nenorocire!
4. Dacă ești la volan, alege drumul cel mai lung!
Folosiţi numai arterele late, cu cel puţin 2-3 benzi de circulaţie, chiar dacă traseul până acasă este ocolit. Nu intraţi pe străduţe lăturalnice, căci aici furtuna poate face prăpăd. Copacii căzuţi vă pot bloca drumul, iar obiectele care cad din balcoanele oamenilor vă pot răni grav, chiar şi în maşină.
5. Evitaţi curenţii de aer
Gangurile dintre clădiri, tunelurile, pasajele, nu sunt deloc sigure în caz de furtuni. Curenţii puternici care se formează aici pot căra cu ei obiecte care vă pot răni.
6. Atenție la grindină!
Grindina nu trebuie să vă prindă afară şi niciodată cu capul descoperit. O “pietricică” de gheaţă cu diametrul de 5 cm, cum a mai picat în anumite zone din ţară, vă poate omorî pe loc dacă nimereşte în moalele capului sau în tâmplă.
7. Dacă ești în casă, închide ferestrele
Dacă vijelia vă prinde acasă, primul lucru pe care trebuie să îl faceţi este să închideţi ferestrele. Nu staţi pe balcon sau jumătate ieşit pe geam, întrucât puteţi fi trăsnit foarte uşor. Diferenţa de temperatură interior-exterior favorizează transferul electricităţii.
8. Scoateţi aparatele electronice din priză, pentru a le feri de scurtcircuite!
9. Folosiţi telefoanele mobile!
Reţelele fixe, prin cablu, sunt bune conducătoare de energie electrică şi pot atrage fulgerele!
Sursa: click.ro