MENIU

Ce s-a întâmplat cu CEA MAI MARE companie din România în 5 ani de criză

<p>Profit bancar</p>

Petrom, cea mai mare companie din România, a ajuns la finalul celor cinci ani de criză, 2009-2013, la un profit istoric de peste un miliard de euro, de 5,5 ori mai mare decât în 2009, şi la o marjă netă de câştig mai mare decât cea a unor giganţi petrolieri precum ExxonMobil sau Shell.

După cinci ani de criză, cea mai mare companie locală, controlată de grupul austriac OMV şi unde statul român mai deţine 20% din acţiuni, are cu 9.300 angajaţi mai puţin, a pierdut 8 puncte din cota de piaţă şi rafinează cu 27% mai puţin petrol, potrivit unei analize a Ziarului Financiar.

Dacă la începutul crizei un litru de bezină costa 2,87 de lei, iar unul de motorină era 3,17 lei, ieri Petrom vindea litrul de benzină cu 6,36 de lei, iar pe cel de motorină cu 6,35 de lei.

Datele de la Comisia Europeană arată că după valul de scumpiri de la 1 aprilie, când a fost introdusă taxa de 7 cenţi pe litru, România a ajuns să fie în top 10 cele mai scumpe state europene cu litrul de motorină şi mai scump decât Austria sau Luxemburgul cu litrul de benzină.

Practic, scumpirile au ţinut locul creşterii de volume vândute pentru Petrom. Cu aceste re­zultate, profit net şi vânzări pentru anul trecut, Petrom se instalează la vârful celor mai profitabile companii petro­liere din regiune, depăşind şi giganţi internaţionali pre­cum ExxonMobil sau Shell cu re­zultatele din 2013.

Dincolo de scumpiri, reducerea cheltuielilor şi renunţarea la activele neprofitabile au avut şi ele contribuţii la creşterea rezultatelor Petrom.

Mai multe articole despre:
null