Ce rugăciuni e bine să spui înainte de spovedanie în Postul Crăciunului - Rugăciunile începătoare
Rugăciuni înainte de spovedanie, Postul Crăciunului. Dacă mergi să te spovedești este indicat să rostești aceste rugăciuni înainte de spovedanie. Se zice că este bine să ne spovedim și să ne împărtășim la fiecare 40 de zile sau cel puțin de 4 ori pe an, în posturile rânduite de Biserică.
Rugăciuni înainte și după spovedanie, Postul Crăciunului. Rugăciunile începătoare
Taina Spovedaniei are diferite numiri. Se numește pocăință, pentru că cel ce o primește trebuie să regrete în mod sincer, păcatele săvârșite și mărturisite preotului duhovnic; mărturisire sau spovedanie, întrucât creștinul își mărturisește păcatele în fața preotului; al doilea Botez, pentru că prin ea se spală păcatele întocmai ca prin Taina Botezului; iertare, dezlegare, pentru că prin ea se dezleagă păcătosul de legătura păcatelor; împăcare, pentru că ne împacă cu Dumnezeu. Mântuitorul Hristos a făgăduit această Taină sfinților Săi apostoli, când le-a spus: „Oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer” (Matei XVIII, 18; XVI, 19). El a instituit-o apoi după Sfânta Sa înviere din morți, când arătându-Se apostolilor le-a zis: „Pacevouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, va trimit și Eu pe voi. Și zicând aceasta, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute” (Ioan XX, 21-23). Puterea de a lega și dezlega păcatele o are numai Mântuitorul Hristos, cum ne-a arătat (Luca V, 20 și 24), dar El a dat această putere și apostolilor (Ioan XX, 21-23) și prin aceștia, episcopilor și preoților.
Recunoașterea păcatelor se face prin mărturisirea sau spovedirea lor, prin viu grai, în fața preotului-duhovnic, scrie basilica.ro.
Rugăciuni înainte de spovedanie
„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce pentru păcatele mele ai primit ocară pe cruce și chemi pe cei păcătoși la Tine, zicând : „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară”, primește-mă și pe mine, nevrednicul. Iartă-mi toate păcatele mele și-mi dă harul Tău și binecuvântarea Ta, pentru mila Ta cea mare și nemăsurată; cu rugăciunile preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților Tăi. Amin”.
Rugăciuni după spovedanie
„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, izvorul înțelepciunii și al darului, deschide buzele mele ale păcătosului și mă învață cum se cuvine și pentru ce se cade să mă rog. Că Tu ești Cel ce știi mulțimea cea mare a păcatelor mele. Iată, cu frică stau înaintea Ta; îndreaptă viața mea, Cel ce îndrepți toată zidirea cu cuvântul și cu puterea cea nespusă a înțelepciunii, Cel ce ești liman celor înviforați, și-mi arată calea pe care voi merge. Dă cugetelor mele duhul înțelepciunii Tale, iar nepriceperii mele duhul înțelegerii. Cu duhul temerii de Tine pătrunde faptele mele și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Cu duh stăpânitor întărește alunecarea gândurilor mele; ca în toate zilele fiind îndreptat spre cele de folos cu Duhul Tău cel bun să mă învrednicești a împlini poruncile Tale și pururea să-mi aduc aminte de mărită venirea Ta, care va cerceta toate faptele noastre. Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.
Sursa: basilica.ro
Rugăciuni înainte de spovedanie Postul Crăciunului. Rugăciunile începătoare
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul Bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată necurăția și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Slava....Și acum...
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne curățește păcatele noastre. Stăpâne iartă fărădelegile noastre. Sfinte cercetează și vindecă neputințele noastre pentru Sfânt Numele Tău.
Doamne miluiește (de 3 ori)
Slavă...Și acum...
Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne lăsa pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!
Apoi, făcând 3 închinăciuni, zicem:
Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru, Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și sa cădem La Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul Nostru.
Rugăciuni înainte de spovedanie Postul Crăciunului. Rugăciunile începătoare - PSALMUL 50
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și, după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Spală-mă întru totul de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că, iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăța; spăla-mă-vei, și mai mult decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce fața Ta de către păcatele mele, și toate fărădelegile mele șterge-le. Nu mă lepăda de la față Ta, și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale, și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale, și cei necredincioși la tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide, și gura mea va vesti lauda Ta. Că, de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sidonului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
Rugăciuni înainte de spovedanie Postul Crăciunului. Rugăciunile începătoare - CREZUL
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute.
Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut. Care, pentru oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat. Și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și S-a suit la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă, sa judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică.
Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor.
Aștept învierea morților și viață veacului ce va să fie. Amin!
Citește continuarea pe sfatulparintilor.ro