Ce pot păți copiii sub 12 ani dacă folosesc telefonul mobil
Copiii folosesc telefoane mobile, tablete și alte dispozitive mobile pe o perioadă de timp de 4-5 ori mai mare decât cea recomandată de pediatri, cu grave consecințe pentru sănătate, motiv pentru care aceștia pledează pentru interzicerea utilizării acestor aparaturi de către copiii sub 12 ani.
Folosirea gadget-urilor reduce din mobilitatea tuturor persoanelor, iar la copii poate conduce la o dezvoltare întârziată, în condițiile în care mișcarea le permite acestora să dezvolte abilități bazate pe învățare și atenție. Lipsa mobilității are, la aproape unul din trei copii care intră la școală, un impact negativ asupra alfabetizării și succesului academic, spune American Academy of Pediatrics, citată de Agerpes.
Între 0 și 2 ani, mărimea creierului unui copil se triplează, iar până la 21 de ani continuă să se dezvolte rapid. În plus, dezvoltarea creierului în copilăria timpurie este influențată de stimuli ce țin de mediu sau de lipsa acestora.
Stimularea unui creier în curs de dezvoltare cauzată de supraexpunerea la tehnologii (telefoane mobile, internet, iPad-uri, TV) s-a dovedit a fi asociată cu funcționarea cognitivă executivă și deficit de atenție, întârzieri cognitive, tulburări de învățare, creșterea impulsivității și scăderea capacității de a autocontrol.