MENIU

Ce planuri au SUA privind operațiunile din Afganistan

SUA, angajate de mai mult de 16 ani în conflictul din Afganistan, trebuie să-și continue operațiunile militare împotriva talibanilor din această țară, deoarece o retragere ar fi ”pe riscul nostru”, a declarat marți seara ministrul Apărării american Jim Mattis.

Chiar dacă forţelor afgane le vor fi acordate din ce în ce mai multe responsabilităţi, trupele americane au fost desfăşurate în Afganistan cu misiunea de "a lupta", a adăugat Mattis, vorbind în faţa Comisiei pentru forţele armate din Senat.

Deşi senatorul american John McCain afirma recent că SUA "sunt pe cale să piardă acest război", soldat cu circa 2.000 de morţi şi 20.000 de răniţi în rândurile trupelor americane, şeful Pentagonului şi-a reafirmat angajamentul faţă de staţionarea forţelor Statelor Unite în Afganistan, pentru a-i priva pe insurgenţi de orice bază sau refugiu.

"Pe baza analizelor făcute de serviciile de informaţii şi a propriilor mele concluzii, sunt convins că, dacă am părăsi această ţară, ar fi pe riscul nostru", a spus el, scrie Agerpres.

"Obiectivul nostru este un Afganistan stabilizat, printr-un proces de pace derulat de afgani", a adăugat Mattis.

Mai multe articole despre:
SUA Afganistan ministru Apararii