Ce pierde Alexandru Arșinel dacă i se retrage certificatul de revoluționar
Alexandru Arșinel ar putea rămâne fără certificatul de revoluționar. O comisie din Guvern a constatat că actorul nu a avut un rol determinant în timpul Revoluției din decembrie 1989.
Comisia Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din cadrul Guvernului a constatat că actorul „nu a avut un rol determinant la declanșarea și victoria Revoluției Române din decembrie 1989. De asemenea, nici nu și-a pus în pericol viața în pericol în confruntările cu forțele de represiune, nu a ocupat și nu a apărat obiectivele de importanță deosebită, care au aparținut regimului totalitar”.
Asta deși, conform declarațiilor sale și ale martorilor, Alexandru Arșinel a fost prezent în puncte cheie din Capitală, precum Piața Universității, Palatul Telefoanelor sau Televiziunea Română, în timpul Revoluției.
Membrii comisiei au stabilit că actorul nu mai poate beneficia de certificatul de luptător cu rol determinant, pe care îl deține din 2015.
Ce pierde Arșinel dacă i se retrage certificatul de revoluționar
Prin retragerea acestui certificat de revoluționar, Alexandru Arșinel ar urma să aibă o mulțime de pierderi și să nu mai aibă unei privilegii.
Din anul 2015 și până în prezent, el a fost scutit de plățile taxelor și impozitelor pentru casa în care locuiește, dar a primit și o sumă de 2810 lei pe lună, bani pe care ulterior nu îi va mai încasa, scrie spynews.ro.
Lovitura dură e și aceea că ar exista posibilitatea ca Alexandru Arșinel să fie nevoit să restituie toate sumele primite de la stat din anul 2015 și până în acest moment, adică în jurul a 50.000 de euro, bani încasați în cei 7 ani.