Ce PENSIE va primi Klaus Iohannis, după pensionare: CALCULELE EXCLUSIVE
Profesorul Anton Hadăr i-a calculat pensia președintelui Klaus Iohannis în exclusivitate la Realitatea PLUS. După 42 de ani de muncă, șeful statului va lua în jur de 8.500 de lei. El a lucrat în învățământ ca profesor și inspector școlar, apoi a fost timp de 14 ani primar al Sibiului, iar din 2014 este șeful statului la Palatul Cotroceni.
"Avand in vedere ca a lucrat 42 de ani de munca ar lua vreo 13 puncte pe zona de stabilitate. La liceu, la inspectorat , 4 mandate de primar si doua de presedinte, ar aduna puncte bune din zona de presedintie - acolo am luat in vedere 4 puncte pe an avand in vedere ca are salariul cel mai mare din Romania bazat pe legea salarizarii. Cred ca va depasi 100 puncte, deci pensie de 8400 8500 lei", a declarat profesorul Anton Hadar la Realitatea PLUS.
Chiar dacă Iohannis s-a îndreptat spre politică, inspectoratul școlar nu i-a reziliat contractul de muncă și astfel postul de profesor de fizică pe care l-a ocupat în cadrul Colegiului Național ”Samuel von Brukenthal” din Sibiu a fost blocat timp de 27 de ani. Analistul politic Bogdan Chirieac este de părere că legea ar trebui revizuită și astfel de situații să nu se mai întâmple.
"Drept la munca nu o fi avut si un profesor tanar care timp de 27 putea sa predea in locul dl iohannis? Deci pe postul ala nu s-a putut forma niciun profesor care sa predea, si copii au nevoie de un profesor stabil", a afirmat analistul politic Bogdan Chirieac.