Ce pățesti dacă tai teiul din fața curții. Un sibian a testat dilema, iar consecințele au fost mai grave decât îți poți imagina
Un bărbat din municipiul Sibiu a intrat în vizorul autorităților după ce a tăiat un tei de pe spațiul verde din fața casei sale. Urmările gestului său s-au lăsat cu o mare gaură în bugetul personal, întrucât a fost sancționat cu o amendă usturătoare și cu plata valorii copacului tăiat.
Un incident incredibil a avut loc în Sibiu, unde un locuitor a decis să ia legea în propriile mâini și să taie un tei aflat pe spațiul verde din fața curții sale. Pentru a nu fi prins de autorități și a acoperi urmele faptei sale, individul a târât copacul în propria curte și a încercat să ascundă rădăcinile cu o vopsea roșu-maronie. Ce nu și-a dat seama este că tot gardul curții sale fusese vopsit cu aceeași culoare, făcându-l pe autorul faptei ușor de identificat.
Totul a fost descoperit la prima oră a dimineții, când un trecător a observat ciotul lăsat pe marginea trotuarului și a sesizat Primăria Sibiu prin intermediul aplicației Sibiu City App. La fața locului s-au deplasat atât reprezentanți ai Poliției Locale, cât și cei de la Spații Verzi, care au constatat că nu fusese emis niciun aviz de tăiere în zonă.
Florin Călinescu declanșează marea revoltă: „Să nu mă lase fără banii cash”
”În urma unei sesizări primite prin intermediul aplicației Sibiu City App cu privire la tăierea ilegală a unui arbore de pe Calea Poplăcii nr. 25, Poliția Locală și Serviciul Public de Administrare a Parcurilor și Zonelor Verzi au verificat situația în teren, având în vedere că nu s-a emis aviz de tăiere pentru acest arbore situat pe domeniul public. La adresa menționată s-a identificat ciotul unui tei matur, cu diametrul trunchiului de 40 de cm. Tăierea acestuia a fost făcută recent și manual, cel mai probabil cu ajutorul unui topor. Mai mult, ciotul era acoperit cu vopsea roșie”, au explicat reprezentanții Primăriei Sibiu pentru presa locală.
După câteva investigații, autoritățile s-au întâlnit cu bărbatul în cauză și l-au întrebat ce anume l-a motivat să taie teiul. Răspunsul a fost surprinzător - bărbatul se simțea deranjat de frunzele căzute în curte în timpul toamnei.
Gestul lui a fost urmat de consecințe grave, autoritățile aplicându-i o amendă de nu mai puțin de 20.000 de lei și obligându-l să achite în plus și valoarea copacului, care, estimat la prețul actual din piața, îl va mai ușura pe forestierul de ocazie cu alte câteva mii de lei.
”În urma inspecției vizuale în zonă, polițiștii locali au identificat arborele tăiat în curtea unui cetățean. Persoana fizică a fost identificată și va fi sancționată cu amendă în cuantum de 20.000 de lei, în baza art.12, alin.(5) din Legea nr.24/2007. De asemenea, imediat ce se va stabili valoarea prejudiciului, suma va fi imputată cetățeanului în cauză, iar în cazul în care nu va dori să achite, va fi inițiată o acțiune în instanță”, au mai explicat oficialii Primăriei Sibiu.
Serviciul Parcuri și Zone Verzi va planta în această toamnă un alt tei în locul celui tăiat.