MENIU

Ce NU va posta niciodată Victor Ponta pe Facebook

Premierul Victor Ponta este unul dintre cei mai activi politicieni pe reţelele de socializare, în special pe Facebook, platformă pe care o foloseşte pentru a face anunţuri legate de funcţia sa, dar şi pentru a se lăuda cu reuşitele economice din mandatul său, prezentate de cele mai multe ori ca fiind reuşite personale.

În ultimele 10 zile, pe contul oficial al premierului au fost postate 14 astfel de "mesaje-anunţuri-laude" privind reuşitele economice şi situaţia bună în care se află România, ca urmare a guvernării sale. Uneori, premierul a încercat chiar să inducă în eroare opinia publică, cum a fost cazul cu datoria externă a României despre care a anunţat că a scăzut, doar că partea statului în această datorie a crescut de fapt sau cel privind situaţia reală a plăţilor aferente datoriei României în contul acordului cu FMI-CE şi Banca Mondială.

Gândul.info notează cinci statistici economice legate de România în timpul mandatelor Ponta, toate oficiale, pe care premierul fie a uitat, fie nu a dorit să le publice:

1. Numărul real de salariaţi din economie a scăzut.

În timp ce numărul angajaţilor oficiali raportaţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), date preluate şi prezentate de către Ministerul Muncii pe site-ul oficial, a crescut cu 293.000 de persoane (până la 4,570 milioane), numărul efectiv de salariaţi din economie a scăzut cu 205.000 de persoane în ultimii trei ani.

2. Plătim mai mult pe taxe şi impozite decât acum trei ani.

3. Bugetul de pensii de stat este subvenţionat din TVA, accize, ş.a., în proporţie de 35%

4. Guvernul a scumpit benzina cu circa 40 de bani pe litru în ultimii doi ani.

Dacă nu ar fi calculat acciza aplicată benzinei la un curs arbitrar de 4,74 de lei/euro şi dacă nu ar fi introdus supraacciza de nouă eurocenţi, preţul unui litru de benzină la pompă ar fi fost cu circa 40 de bani

5. Statul cheltuieşte mai mult pe plata dobânzilor decât pe investiţii din bani proprii.

În primele opt luni ale acestui an, Executivul a cheltuit pentru plata dobânzilor aferente datoriei publice 7,49 miliarde de lei, sumă cu 26% mai mare decât cea de la capitolul “Cheltuieli de capital”, care reprezintă cheltuielile pentru investiţii din bugetul statului, fără a lua în considerare sumele din fonduri europene.