Ce nu știai despre cojile de vinete. Nu le vei mai arunca de acum înainte!
Vinetele sunt recunoscute grație numeroasele beneficii pe care le aduc sănătății, nu doar din pricina vitaminelor și mineralelor pe care le furnizează organismului, ci și datorită antioxidanților pe care îi conțin, cu efecte benefice în reducerea nivelului de colesterol din sânge și prevenirea cancerului.
În timpul sezonului lor de recoltare, în perioada august-octombrie, poți include vinetele în numeroase rețete sănătoase.
În afara de faptul că au în compoziție vitamine și minerale esențiale organismului uman, vinetele mai contin și fitonutrienți importanti cu efect antioxidant. Printre aceștia se numără compușii fenolici, precum acidul clorogenic și cafeic sau flavonoizii, precum nasuninul.
Cercetătorii americani de la Serviciul de Cercetare în Agricultură au descoperit că acidul clorogenic este cel mai puternic antioxidant din vinete, având o capacitate superioară de a combate acțiunea oxidativă a radicalilor liberi asupra celulelor, dar și de a reduce nivelul colesterolului rău, LDL, în sânge. Tot acidul clorogenic este și antimutagen (împiedică celulele sănătoase să sufere mutații și să devină cancerigene) și antiviral.
Nasuninul este un alt compus antioxidant care se regăsește în coaja vinetelor, având rolul de a preveni creșterea vaselor noi de sânge atunci când o tumoră canceroasă încearcă să stimuleze acest proces. Fenomenul poartă numele de angiogeneză, iar nasuninul este un compus antiangiogenic.
Prin urmare, este sănătos să consumi vinetele cu tot cu coajă și să te bucuri de beneficiile acestora pentru sănătate.