MENIU

Ce nu ştiai că poţi face cu o lămâie

Ce nu ştiai că poţi face cu o lămâie

Lămâia nu se foloseşte numai atunci când preparăm prăjituri sau încercăm o reţetă culinară. Un fruct versatil, cu întrebinţări inedite.      

Iată lucruri inedite pe care le poţi face folosind o lămâie.

Îndepărtează mirosurile neplăcute
Câteva picături de lămâie pot face minuni la tine în bucătărie, mai ales dacă te confrunţi cu mirosuri neplăcute care vin din frigider, cuptorul cu microunde sau zona în care ţii gunoiul menajer. Nu trebuie decât să tai o lămâie pe jumătate şi să pui cele două bucăţi în zonele pe care ţi le doreşti frumos mirositoare. Înainte de asta, curăţă bine aparatura electrocasnică. De asemenea, cu zeama de lămâie poţi şterge suprafeţele din sticlă şi plastic. Vei vedea că mirosurile neplăcute vor dispărea definitiv.

Albeşte dinţii 
Nu te mai ajută nici o pastă de dinţi? Nu-i nimic! Te va ajuta lămâia. Stoarce câteva picături într-un pahar cu apă, amestecă bine, iar apoi înmoaie periuţa de dinţi în soluţia formată. Spală-te pe dinţi de două ori pe zi, dmineaţa şi seara, timp de câteva zile. Vei vedea că dantura ta va deveni din ce în ce mai albă. Atenţie! Nu abuza de acest tratament pentru că lămâia este acidă şi poate afecta, în timp, smalţul dentar!

Este un detergent natural 
Lămâia te va ajuta şi în curăţenie. Stoarce o lămâie şi amestecă zeama cu apă. Pune soluţia într-o sticlă cu pulverizator şi foloseşte-o la curăţarea chiuvetei, a cabinei de duş sau a căzii. Poţi folosi acest detergent natural şi atunci când speli faianţa sau gresia. 

 

Înlocuieşte produsele de înfrumuseţare din comerţ 
Ai tenul gras? Poţi folosi ca tratament cosmetic zeama de lămâie. Amestecă trei linguriţe de zahăr cu zeama de la o lămâie şi foloseşte produsul pentru gomaj. Masează faţa insistând în zona frunţii, a bărbiei şi nasului. Lămâia va reduce din cantitatea de sebum, iar zahărul va curăţa tenul în profunzime. 

Menţine prospeţimea legumelor din frigider 
Ai cumpărat legume dar vrei să le foloseşti peste două zile? Pentru a le menţine prospeţimea, stropeşte-le cu zeamă de lămâie şi pune-le în frigider.  

Conferă strălucire părului 
Pentru a menţine cât mai mult timp strălucirea şi supleţea părului, pulverizează pe firul uscat apă în care ai turnat zeama de la o lămâie. Aşteaptă ca părul să se usuce natural, iar apoi piaptănă-l. Lămâia va îndepărta ca prin farmec excesul de sebum, iar părul tău va arăta ca şi cum este proaspăt spălat.

Mai multe articole despre:
lămâie trucuri ce poţi face cu o lămâie