Ce nu se știe încă despre Covid-19. Cât de mortal este, de fapt, și ce rol au copiii în răspândirea bolii
Pare că a trecut o veșnicie, dar lumea a luat contact cu coronavirusul în decembrie anul trecut. În România, apar mii și mii de noi infectări, iar situația din secțiile de Terapie Intensivă este critică. În plus, zeci de persoane pierd, zilnic, lupta cu boala, marea majoritate fiind în vârstă și prezentând comorbidități. Cum se manifestă, însă, coronavirusul în cazul copiilor și ce rol poartă aceștia în răspândirea sa? Află din materialul următor!
În ciuda eforturilor incredibile ale oamenilor de știință de pretutindeni, există în continuare multe necunoscute și suntem prinși, fără excepție, într-un experiment global în care toată lumea încearcă să găsească răspunsuri.
Iată doar o parte din cele mai solicitante întrebări, potrivit unei analize BBC.
1. Câți oameni au fost infectați în realitate
Este cea mai simplă, dar este și cea mai importantă întrebare. La nivel mondial, au fost confirmate sute de mii de îmbolnăviri, dar nu toate cazurile au fost raportate. În plus, statisticile sunt greu de controlat din cauza persoanelor asimptomatice - cei care sunt purtători de virus, dar nu prezintă simptome.
Dezvoltarea unui test de anticorpi va permite cercetătorilor să vadă dacă o persoană a avut virusul. Doar atunci vom înțelege cât de mult sau cât de puțin se răspândește coronavirusul.
2. Cât de mortal este, de fapt
Până nu știm câte cazuri au existat, este imposibil să stabilim cu exactitate rata mortalității. În prezent, se estimează că aproximativ 1% din persoanele infectate cu virusul COVID-19 mor. Dar dacă există un număr mare de pacienți asimptomatici, rata mortalității ar putea fi mai mică.
3. Tabloul complet de simptome
Principalele simptome ale coronavirusului sunt febra și o tuse uscată - acestea sunt primele semne care ar trebui să te îngrijoreze.
În unele cazuri, a fost raportată o durere în gât, dar și dureri de cap și diaree. În plus, există și cazuri de pierdere a mirosului.
Dar cea mai importantă întrebare este dacă simptomele ușoare, ca frisoanele, curgerea nasului sau strănutul, sunt un semn al bolii. Cercetătorii le iau și pe acestea în calcul ca posibile simptome, dar nu s-a stabilit cu exactitate dacă sunt un semn real al îmbolnăvirii cu COVID-19.
4. Ce rol au copiii în transmiterea bolii
E dovedit faptul că și copiii se pot îmbolnăvi cu coronavirus. Și totuși, aceștia dezvoltă simptome ușoare, iar rata mortalității în rândul acestora este incomparabilă cu alte categorii de vârstă.
În mod normal, copiii răspândesc extrem de repede bolile, prin dinamica în comunitate, dar, în cazul acestui virus, nu s-a putut determina clar în ce măsură ajută la răspândirea lui.
5. De ce unele persoane dezvoltă simptome grave ale bolii
Covid-19 este o infecție ușoară, pentru majoritatea oamenilor. Cu toate acestea, aproximativ 20% continuă să dezvolte boli mai grave. Dar de ce?
Potrivit medicilor, se pare că sistemul imunitar joacă un rol important, dar iau în calcul și posibilitatea influenței unui anumit factor genetic.
6. Cât durează imunitatea și dacă virusul se poate lua de mai multe ori
Au existat multe speculații, dar totuși puține dovezi cu privire la cât de durabilă este imunitatea la coronavirus. Există posibilitatea ca pacienții să-și fi dezvoltat un sistem imunitar puternic, dar, pentru că boala e prezentă doar de câteva luni, nu se poate verifica acest aspect. E posibil, spun medicii, ca persoanelor care au fost diagnosticate a doua oară să le fi fost efectuate greșit testele care au arătat că s-ar fi vindecat.
7. Dacă vor exista mutații ale virusului
Virusurile dezvoltă mutații tot timpul. De regulă, prin mutații, virusul e așteptat să devină mai slab, dar acest lucru nu poate fi garantat. Un motiv de îngrijorare este acela că, dacă dezvoltă mutații, vaccinurile nu mai au efect.