MENIU

Ce mânca de fapt Ana Aslan, cea care a descoperit ”elixirul tinereții”. Secretul ei: rasolul

Suntem mereu în căutarea unei diete sanatoase, care să ne ajute să arătăm bine și să ne prelungească sănătatea. Ana Aslan şi-a câştigat un renume în istoria medicinei, graţie descoperirii beneficiilor terapeutice ale procainei, ingredientul de bază al medicamentului Gerovital H3, produs original românesc, cunoscut la nivel mondial pentru efectul său de întârziere a procesului de îmbătrânire.

Capete încoronate, şefi de stat, capete de afiş ale politicii mondiale, scriitori celebri, vedete ale scenei şi ecranului s-au perindat de-a lungul vremii prin cabinetul acestei mari doamne a medicinei, în căutarea elixirului tinereţii.

Celebrul medic s-a născut la Brăila în anul 1897 şi a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Din anul 1952 a devenit director al Institutului de Geriatrie, reprezentând una dintre emblemele gerontologiei medicale mondiale.

Ana Aslan a fost iubită şi apreciată nu doar pentru reuşitele sale profesionale, care au marcat lumea medicinei, ci şi graţie personalităţii sale. O adevărată doamnă, a cărui prezenţă impunea respect şi stârnea admiraţia tuturor. Mereu atentă la felul în care arată, Ana Aslan, a învins bătrâneţea datorită principiilor sale sănătoase de viaţă, care ar trebuie să fie un model pentru mulţi dintre noi.

Celebrul medic a trăit aproape 92 de ani, iar longevitatea s-a datorat nu doar genelor moştenite, ci şi unei diete echilibrate, un rezultat al faptului că Ana Aslan conştientizase încă de acum câteva zeci de ani că suntem ceea ce mâncăm.

Regimul alimentar adoptat de Ana Aslan în anii ’60 este extrem de apreciat şi în secolul 21.

Din punct de vedere al alimentatiei, o zi din viata Anei Aslan arată aşa: micul dejun, gustare, prânz. Aceasta lua prânzul maximum la ora 13:30, iar cina în intervalul 18:00 – 19:00. „Întodeauna lua masa la 1:30, îmbrăcată, chiar dacă era singură la masă, cu o ţinută frumoasă, cu bijuterii, respecta acest ritual”, povesteşte Ioana Preda, menajera Anei Aslan.

Ana Aslan era obişnuită să mănânce corect şi sănătos, la ore fixe. Medic fiind, a adus această bună cuviinţă a hrănirii şi în dieta pacienţilor săi. Totul trebuia să fie cât mai natural, trebuiau evitate alimentele din conservă. Alimentaţia era menită să aducă în mod natural ceea ce are nevoie organismul. Fără substanţe inutile. Multe legume, multe fructe şi, bineînţeles, multă mişcare.

La capitolul carne avea un fel de clasificare: carnea de vacă, peştele, pasărea, miel/oaie, porc. Apoi recomanda ficatul, limba, în general carne de la animalele care se hrănesc, la rândul lor, mai curat. Şi toate rasol! Câteodată, le prefera făcute le cuptor.

"Avea şi mâncăruri preferate: supă de vită clară, cu crutoane, pătrunjel şi piper, crap pe varză murată, pană de somn, rasol de şalău cu lămâie, sărmăluţe fără orez, pilaf de pasăre, curcan, ciuperci cu caşcaval la cuptor. Şi avea şi o slăbiciune dulce: îi plăcea tortul Buturugă, făcut în casă, afirma fosta menajeră a Anei Aslan.

sursa

Mai multe articole despre:
dietă Ana Aslan