MENIU

Ce înseamnă când visezi monede. Semnificaţia e foarte importantă

Ce înseamnă când visezi monede. Semnificaţia e foarte importantă

Ai visat bancnote sau monede? Ori bani falşi sau furaţi? Visele sunt foarte diferite şi cu siguranţă te-ai întrebat care să fie oare semnificaţia acestora.

Tuturor ni s-a întâmplat să visăm bani. Fie că îi câştigăm, fie că îi găsim sau că îi pierdem ori că îi moştenim. Studiile au demonstrat că visele despre bani au un sens precis, scrie ele.ro.

Semn de putere în societatea contemporană, banul rămâne un mijloc esenţial de manifestare a superiorităţii faţă de ceilalţi, acesta fiind totodată şi instrumentul menit să asigure o anumită certitudine cu privire la viitor. În vise, banii reprezintă o valoare pe care persoană şi-o poate atribui sieşi sau altora.

Iată care este semnificaţia celor mai frecvente vise despre bani.

Visezi bancnote

Cel mai des întâlnit vis este cel în care apar bancnote de hârtie. Aceştia au o valoare mai mare decât cei din metal şi înseamnă bogăţie şi prosperitate. Ei "vorbesc" şi despre manifestarea unui spirit practic într-o situaţie apropiată şi despre capacitatea de a-ţi realiza cele mai profunde dorinţe. Dar, de multe ori visele sunt expresii ale temerilor şi ale anxietăţii, astfel că dacă visezi bani de hârtie, aceştia ar mai putea simboliza o teamă şi o frustrare pentru că nu reuşeşti să obţii ceea ce vrei, pentru că nu reuşeşti să dobândeşti un echilibru în viaţa ta.

Visezi monede

Monedele care îţi apar în vis sunt un simbol al purităţii. E posibil ca, în realitate, tu să cauţi modalităţi de a-ţi demonstra sinceritatea, onestitatea şi ar putea fi vorba chiar despre o anumită nelinişte cu privire la lucrurile esenţiale din viaţa ta. Dacă visezi mărunt, bani metalici, înseamnă că te afli într-un moment de răscruce, în care cauţi să îţi defineşti autenticitatea în anumite situaţii, cum ar fi în dragoste, într-o relaţie cu un prieten sau în raport cu familia ta.

Visezi bani falşi, bani furaţi sau bani găsiţi

Banii falşi care apar în vis sunt o modalitate a subconştientului de a-ţi atrage atenţia asupra trecutului, o îndemnare la a lua în considerare iubiri şi prietenii uitate. Însă în acelaşi timp sunt un semn că trebuie să fii foarte atent la o posibilă trădare.

Furtul banilor le apare de obicei în vis celor care îşi doresc să dobândească o anumită calitate sau care se confruntă cu teama de a pierde o funcţie, spre exemplu, sau un rol important. Atunci când visezi, în schimb, că ai fost jefuit, e posibil ca cineva din preajma ta să lucreze în ascuns pentru a-ţi submina autoritatea.

Să găseşti bani din hârtie sau monede este de cele mai multe ori de bun augur. Sunt semn că se va ivi în curând o oportunitate de care trebuie să profiţi.

Mai multe articole despre:
monede monedă vis vi bani