Ce imagine îți „face cu ochiul”? Răspunsul îți arată ce mesaj îți trimite subconştientul tău despre tine
Ochiul este considerat a fi oglinda sufletului, reflectând atât realitatea exterioară, cât și realitatea interioară a unei persoane. În domeniul psihologiei, subconștientul reprezintă o parte esențială a conștiinței.
Subconștientul poate fi comparat cu partea invizibilă a unui aisberg care se află sub suprafața apei. Unii cercetători susțin că până la 95% din activitatea mentală are loc în subconștient, această porțiune "subacvatică" a minții noastre continuând să colecteze și să proceseze informații chiar și în timpul somnului, conform wakingtimes.com. Potrivit modelului freudian, subconștientul are o influență directă asupra comportamentului, obiceiurilor și dorințelor individului.
Rolul principal al subconștientului constă în stocarea informațiilor. Pentru ca acest test să funcționeze, este necesară o sinceritate absolută.
Iată rezultatele testului:
1. Eşti plin de pasiune
Eşti înfometat să dobândeşti noi experienţe. Ar trebui să începi o nouă aventură în viaţa ta, porneşte pe un nou drum. Încă te bântuie trecutul, însă ar trebui să îl laşi în urmă. Meriţi asta! Meriţi să te ierţi! Lasă focul să te încălzească şi te vei simţi iarăsi viu!
2. Eşti misterios
Eşti pur şi simplu o bibliotecă pe picioare. Îţi place să păstrezi anumite lucruri doar pentru tine şi eşti plin de secrete. Oamenii îşi doresc să te cunoască. Încearcă să ieşi din întuneric şi vei străluci asemeni unei stele! Crede în asta şi vei reuşi!
3. Aura ta este luminoasă
Vibrezi natural şi nu trebuie să depui prea mare efort pentru a ieşi în evidenţă. Ai tot ce îţi trebuie, aşa că lasă-te apreciat de cei din jur. Unii oameni au nevoie de tine pentru a se vindeca. Au nevoie de ajutorul tău, pentru a vibra, aşa că ajută-i! Aura ta este luminoasă, aşa că lasă căldura ei să îi atingă pe cei din jur!
4. Eşti un suflet etern
Tu vezi lucrurile în profunzime, însă uneori le vezi atât de profund încât pierzi esenţialul. Mintea ta trece asemeni unui cangur, de la o informaţie la alta şi te întrebi în permanenţă dacă mergi oare pe calea cea bună. Te simţi pierdut uneori, faci greşeli, asemeni oricărui om, însă oare cum ai putea afla ceea ce este bine sau rău, dacă nu le-ai face? Ai mai multă încredere în tine şi ţine-ţi puţin în frâu mintea!
5. Eşti un ghicitor
Conservi prea multă informaţie despre cei din jur şi ai ajuns să pui la îndoială inclusiv fiinţa ta. Oamenii se pot plictisi uşor în compania ta, dacă încerci să îi tragi mereu de limbă. Nu faci asta intenţionat, doar că în trecut te-ai înşelat în privinţa prea multor oameni. Încearcă să ai un comportament mai relaxat, te va ajuta mult!
6. Eşti un suflet bătrân
Cu siguranţă ai mai fost cândva pe aceste meleaguri, sub forma unui alt corp. Acum înţelegi de ce eşti atât de misterios? Eşti asemeni unui magnet pentru oamenii din jur! Din păcate îţi lipseşte încrederea de tine, aşa că trebuie să descoperi adevăratul motiv al existenţei tale. Te afli din nou pe pământ cu un motiv!
7. Eşti o pasăre de noapte
Cunoşti foarte multe adevăruri, însă le păstrzi pentru tine. Uneori exagerezi, iar alteori nu eşti deloc transparent. Eşti mereu în căutarea lucrurilor care ţi se potrivesc, eşti sincer faţă de cei din jur, însă nu te deschizi prea mult. Nu te schimba dacă simţi că aşa îţi este cel mai bine. Cei care merită să te cunoască mai bine, o vor face!