MENIU

Ce îl aşteaptă pe bărbatul care şi-a bătut iubita 22 de ore. Tânăra are nevoie de un implant de păr

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au finalizat cercetările în dosarul în care un bărbat este acuzat că a bătut-o din gelozie pe iubita sa.

În proces, victima se va constitui parte civilă. Avocatul victimei susţine că va cere daune materiale pentru implantarea părului smuls de agresor în timpul bătăilor.

Dosarul în care bărbatul a fost trimis în judecată pentru violenţă în familie a fost înregistrat la Judecătoria Timişoara, fiind încă în faza preliminară în care se verifică actele de sesizare a instanţei. Într-un prim termen, judecătorii au constatat legalitatea măsurii de arestare preventivă „urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii sa fie verificată înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege”, scrie adevărul.ro. 

După această fază, poate începe procesul propriu-zis, una din marile mize ale acestui dosar fiind cuantumul daunelor la care judecătorii îl vor obliga pe inculpat să le plătească victimei. Avocatul victimei din acest dosar, Sorin Pescarovici, a declarat pentru www.cetateanul.ro, că tânăra se constituie parte civilă, urmând ca până la începerea procesului să se stabilească şi cuantumul daunelor solicitate.

Avocatul a spus că vor fi solicitate atât daune morale, cât şi daune materiale, în condiţiile în care tânăra are nevoie de implant de păr după ce în timpul bătăilor i-a fost smuls şi părul din cap. Potrivit avocatului, tânăra ar avea nevoie de implantarea unui număr de 16.000 de fire de păr, operaţie al cărei cost se ridică la aproximativ 20.000 de euro.

Mai multe articole despre:
proces avocat violenţă domestică monstru