Ce fel de amantă ți se potriveste în pat, în funcție de zodie
Când apar probleme în căsnicie sau se instalează monotonia, unul dintre soți simte nevoia să își găsească alinarea în brațele unei alte persoane. De cele mai multe ori, această situație poate crea probleme imense în viața cuplului.
Este recomandat să afli ce fel de amant sau amantă ți se potrivește, în așa fel încât să ai parte de beneficiile unei astfel de aventuri, dar și de liniște în cuplul de zi cu zi.
Berbec
Berbecii simt deseori nevoia să aibă toată puterea decizionala în cuplu. Își doresc mult să aibă ultimul cuvânt și totodată să fie tratați că adevărați zei sexuali în pat. Dacă pierd aceste lucruri, se vor îndrepta către altcineva. Iar amantul sau amanta cea mai potrivită pentru cei din zodia Berbec este acea persoană care se lasă supusă tuturor fanteziilor lor, fie că este vorba de fantezii sexuale sau de îndeplinirea unor dorințe uzuale. Astfel, cei mai potriviți amanți sunt persoanele din Săgetător sau Pești.
Taur
Nativii din Taur își doresc mereu să aibă dreptate. Sunt persoane încăpățânate cu care de multe ori este greu de conviețuit. Taurii au nevoie de un substitut și cel mai bine pentru ei este să-și găsească amanți setoși să aibă pe cine să admire. Amanții cei mai potriviți pentru tauri sunt cei care simț atracție fizică din partea persoanelor puternice și care dau dovadă de un caracter posesiv. Cele mai potrivite sunt persoanele din zodiile Rac sau Capricorn.
Gemeni
Nativii din Gemeni sunt cei care nu au nevoie de prea multe motive că să-și facă amant sau amantă. Pentru ei cam totul se rezumă la experiența sexuală. Având în vedere că se plictisesc repede și că "fructul interzis" îi atrage mereu, Gemenii pot avea că amanți nativi din mai toate zodiile. Însă, primează cei cu care se simt cel mai bine în pat și față de care simț atracție sexuală încă de la prima privire. Iar aceștia sunt nativii din Vărsător, Rac, Gemeni, Taur, Scorpion sau Săgetător.
Rac
Racii simt nevoia de o relație extraconjugală atunci când realizează că persoană de lângă ei nu mai este ceea ce a fost odată. Racii caută să își facă amanți care dau dovadă de faptul că sunt puternici și că au chef să facă noi cuceriri, fie ele doar și sentimentale. Ca să le priască experiența, ar trebui să-și aleagă drept amanți nativi din zodiile Taur, Gemeni sau Săgetător.
Leu
Leii sunt acei nativi care nu prea doresc relații extraconjugale. Dacă au ajuns să aibă o relație lungă cu cineva, înseamnă că au ales persoana respectivă de așa natură încât să le satisfacă toate dorințele. Cel mai bun amant pentru un Leu este tot un Leu. Numai că relația dintre ei va fi pur sexuală, fiecare încercând să obțină recunoștință de la celălalt, în zadar.
Fecioara
Nativii din Fecioară își fac foarte ușor amanți sau amante. Pentru ei nu există un concept bine definit al fidelității. Le place să aibă aventuri și să facă sex cu necunoscuți doar din simplă curiozitate. Nu s-ar apropia niciodată însă de persoane care nu știu să pasterze un secret. Așa că ar trebui să-s aleagă amanți dintre toți nativii zodiacului, cu excepția celor din Balanța sau Pești.
Balanțele
Balanțele sunt de fel persoane mereu în căutarea unui lucru bun. Tocmai de aceea se plictisesc repede de monotonia din cuplu, iar acest lucru face caute ceva nou alte locuri. Cei mai potriviți amanți pentru ar fi astfel acei nativi cărora nu le pasă de ce crede lumea. Cea mai bună alegere: amanții din zodia Gemeni sau chiar dintre nativii propriei zodii.
Scorpion
Nativii din Scorpion au rareori nevoie de amant sau amantă, datorită faptului că pentru ei contează foarte mult să existe armonie în relație. Vor persoane cu idealuri și persoane care să le ofere tot ce nu au avut acum. Iar pentru ei, cei potriviți nativi cu rol de amant sunt cei din zodia Gemeni sau din zodia Rac, având în vedere apetitul lor sexual.
Săgetător
La fel că și Leii, Săgetătorii nu își fac prea des de cap. Sunt mai degrabă în căutarea realizării profesionale, în locul celei sentimentale. Însă, dacă sunt nevoiți să se culce cu cineva doar pentru a avea o serie de beneficii, o vor face bine și în mod repetat. Ar trebui să își găsească parteneri din zodia Rac sau din zodia Fecioară.
Capricorn
Capricornii ajung în punctul în care au nevoie de un amant sau de o amantă doar atunci când în relația stabilă pe care o au nu mai simt satisfacție sau atracție sexuală. Vor experimenta mult, cu mulți nativi ai zodiacului, până când vor găsi pe cineva care să le ofere satisfacție garantată. Iar acea persoană ar trebui să fie un nativ din zodia Taur sau din zodia Berbecului, cărora le place să joace mai dur în pat. Exact așa cum preferă Capricornii.
Vărsător
Vărsătorii intră într-o relație stabilă abia după ce au experimentat sexual destul de mult. După ce și-au dat seama ce își doresc în pat, abia atunci caută pe cineva care să-i satisfacă și din celelalte puncte de vedere. Ar fi indicat să se orienteze către amanți sau amante din zodia Gemenilor, a Vărsătorilor sau a celor din Leu.
Pești
Nativii din zodia Pești își fac de cap cam toată viața. Nu prea îi interesează relația de cuplu, decât dacă au de câștigat pe plan sentimental exponențial mai mult decât partenerul. Asta înseamnă că își doresc să li se ofere atenție necondiționată. Când pierd acest lucru, caută altceva. Pentru a obține atenția dorită, cel mai bine ar fi încerce să găsească amanți sau amante dintre nativii zodiilor Balanță sau Săgetător.