MENIU

Ce facem în weekend: petreceri la înălţime, magie uluitoare, concerte incendiare sau serate muzicale

E vineri şi cu toţii numărăm orele care au mai rămas până la terminarea programului şi aşteptăm cu nerăbdare să putem spune cu toată inima: E WEEKEND! Realitatea.net îţi prezintă, la fiecare sfârşit de săptămână,  cele mai interesante şi interactive evenimente care au loc la sfârşit de săptămână.

După o săptămână caniculară, sufocantă şi, cel mai probabil, epuizantă, merităm cu toţii un weekend răcoritor şi relaxant, iar vremea se pare că este de partea noastră.

Vinerea clasică

“Bucureştii lui Caragiale” ne întâmpină, vineri, 10 iulie, cu piese de teatru amuzante şi interactive, începând cu ora 19.00. Festivalul, organizat de Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, a ajuns la ediţia a patra şi se bucură de un adevărat succes în rândul cetăţenilor. Perioada în care se desfăşoară evenimentul este 28 iunie – 22 septembrie, iar programul integral poate fi găsit la www.festivalcaragiale.ro.

Dacă, totuşi, clasicul nu atrage, putem alege Festivalul de Teatru Urban, condimentat cu diverse programe de improvizaţie, dar şi repertoriul Teatrului InDArt. Aflat la prima ediţie, acest festival a apărut din dorinţa de dezvoltare artistică a circuitului de artă urbană din Capitală. Pentru a se realiza acest lucru, organizatorii au ales cel mai emblematic loc de cultură urbană, casa din Carol 53. Programul evenimentului poate fi consultat pe pagina de Facebook “Festivalul de teatru urban”.

Şi dacă tot vorbim de cultură, trebuie neeapărat să menţionăm Festivalul Internaţional “Marile serate muzicale ale Bucureştiului”. Iubitorii de muzică clasică se pot desfăta în cadrul concertelor ce au loc la Teatrul Odeon, în perioada 9 iulie – 12 iulie, începând cu 19.30. Festivalul, organizat de Fundaţia Euterpe în parteneriat cu Teatrul Odeon şi condus de renumitul violoncellist român Anton Niculescu, reuneşte nume sonore, din şapte ţări, precum Bruno Canino, Takashi Shimizu, Nicolas Bourdoncle sau Vladimir Mendelssohn.

Biletele pentru acest eveniment au preţuri cuprinse între 21,20 de lei şi 31,80 de lei şi pot fi achiziţionate din incinta Teatrului Odeon şi online, pe site-ul www.teatrul-odeon.ro.

Cei mici au şi ei programate evenimente pentru weekend. Teatrul Ţăndărică continuă Stagiunea de Vară “Teatru, stradă şi copil” în cele mai importante parcuri din Bucureşti. Scopul festivalului, care se desfăşoară în perioada 26 iunie – 19 iulie, este acela de a facilita accestul copiilor la spectacole. Programul integral se regăseşte pe www.teatrultandarica.ro.

Adepţii acţiunilor în aer liber sunt aşteptaţi să participe la diferite concerte, printre care şi cel din Parcul Al. I. Cuza, unde Vali Răcilă şi Raul Kusak vor face să răsune acorduri de blues, la ora 20.00, la Foişorul de lemn. Accesul la eveniment se face gratuit, din strada Baba Novac, intersecţie cu strada Câmpia Libertăţii.

De asemenea, tot în aer liber se găseşte şi CinePark, cinematograful amplasat în parcul Herăstrău din Capitală, gratuit şi redeschis săptămâna trecută. Filmele vor fi proiectae în fiecare weekend, de la ora 19.30, iar copiii au un program special, care începe la ora 18.00.

Sâmbăta comediilor

Dacă e sâmbătă, este automat şi seara de jazz. Pentru o relaxare totală, iubitorilor de jazz li se recomandă Grădina Serendipity, unde, începând cu ora 20.30, trupa TiPtiL va face din seara din 11 iulie una de neuitat.

Cei care, însă, nu au o stare foarte bună şi poate se simt trişti trebuie să profite din plin de spectacolele de Stand Up Comedy care au loc în Bucureşti. Începând cu ora 20.30, Alexandru Minculescu, Maria Popovici şi Florin Frăţilă sunt pregătiţi să îi facă să râdă chiar şi pe cei mai serioşi oameni. Spectacolul are loc la “La Scena”, iar preţul biletelor este de 20 de lei.

Totodată, o ora mai târziu, la 21.30, la Grill Pub se va râde în hohote cu Nae, George Bonea şi Fulvio. Seara o să fie atât de picantă, încât organizatorii au ţinut neeapărat să anunţe că spectacolul este interzis copiilor sub 16 ani.

Mai târziu, în noapte, după hohote de râs sau muzică jaz, petrecăreţii sunt aşteptaţi la “The Biggest Rooftop Party in Town”. Evenimentul, aflat la a treia ediţie, va aduna sub acelaşi acoperiş cei mai mari DJ de muzică electronică din lume, care vor mixa până la răsărit. Petrecerea are loc în aceeaşi locaţie, AutoCobălcescu, showroom-ul Renault din Splaiul Unirii 311, iar participanţii vor putea dansa pe muzica legendarilor Booka Shade, HOBO sau Mahony. Biletele pentru acest eveniment se vând cu 30 de lei până la ora începerii, 40 de  lei la intrare, până la ora 24.00, şi 50 de lei după ora 24.00. De asemenea, biletele VIP costa 60 de lei.

Duminica ameţitoare

După party mergem la “Zilele lui Zamfir...escu” să ne relaxăm, duminică, începând cu ora 11.00, pe strada Puţul lui Zamfir din Cartierul Floreasca. Organizatorii au pregătit pentru participanţi diverse activităţi interactive, precum ore de fitness, workshop-uri de gătit pentru cei mici, workshop de nutriţie cu Oana Cornelia Gramescu, ceremonia ceaiului de Yuki şi multe alte suprize pentru toate vârstele.

De la ora 19.00, grecii de la Naxatras, aflaţi pentru prima oară în România, ne aşteaptă la Question Mark, unde vor susţine un concert incendiar. Preţul biletelor este de 15 lei.

În paralel, Vlad Grigorescu susţine primul show de magie de apropiere din România, realizat doar cu cărţi de joc, la Camuflaj Pub. Accesul la acest eveniment costă 20 de lei.