MENIU

Ce facem în weekend: continuăm cu festivalul Enescu, terminăm cu premiera Stand Up cu Păpuşi

E vineri şi cu toţii numărăm orele care au mai rămas până la terminarea programului şi aşteptăm cu nerăbdare să putem spune cu toată inima: E WEEKEND! Realitatea.net îţi prezintă cele mai interesante şi interactive evenimente care au loc la sfârşit de săptămână.

Primul weekend de toamnă ne întâmpină cu piese de teatru, festivaluri şi concerte nemaipomenite.  Aşa că, în aceste prime zile libere din septembrie ne vom aduna gaşca şi ne vom distra cum putem mai bine!

Vineri, ultima zi de Neta

Astfel, "Bucureştii lui Caragiale" îşi continuă ascensiunea şi în acest weekend, începând de vineri, 4 septembrie, atunci când ne întâmpină cu piese de teatru amuzante şi interactive, de la ora 19.00. Festivalul, organizat de Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, a ajuns la ediţia a patra şi se bucură de un adevărat succes în rândul cetăţenilor. Perioada în care se desfăşoară evenimentul este 28 iunie – 22 septembrie, iar programul integral poate fi găsit la www.festivalcaragiale.ro

Cei care nu au apucat să vadă piesele de teatru jucate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru NETA sau vor să le revadă sunt aşteptaţi vineri, 4 septembrie, în ultima zi de desfăşurare a festivalului, la Teatrul Naţional Bucureşti , începând cu ora 18.00.

Totodată, la În Culise, are loc un show de comedie de zile mari, ce-i are ca protagonişti pe Maria, Mincu şi Florin. Aşa că, de la ora 21.00, pentru 20 de lei, ai o oră şi jumătate programată pentru râs.

Între orele 12.00 - 23.00, timp de trei zile, începe Urban Explosion. Evenimentul are loc la Romexpo şi este plin de concursuri, provocări şi multe premii, iar după apus, trei DJ internaţionali vor încinge atmosfera. Intrarea este liberă.

Sâmbătă, concerte la orice oră

Sâmbătă  ne relaxăm şi îl redescoperim pe George Enescu, la Ateneul Român, începând cu ora 10.00. Turul lui George Enescu lansează o invitaţie într-o incursiune în viaţă şi opera marelui compozitor şi la o explorare a proiectelor tematice din cadrul bucureştiul Creativ, a căror punct de pornire şi sursă de inspiraţie este compoziţia "Impresii din copilărie". Evenimentul se desfăşoară în perioada 30 august – 20 septembrie, în fiecare zi de sâmbătă şi duminică.

Sâmbătă este ziua dedicată conertelor. De la ora 22.00, pe terasa Hard Rock Cafe, trupa The Mob garantează cele mai tari melodii şi distracţie pe măsură. Iar intrarea este liberă!

Piaţa Enescu găzduieşte şi ea un concert, şi anume Gala Folk You! Florian Pittis. Iubitorii de folk sunt aşteptaţi de la ora 17.00.

Un alt festival bazat pe muzică are loc în Parcul Izvor, între orele 16.00 – 23.00, atunci când se petrece Creative Fest, festival de artă şi cultură urbană.

Cei care vor să se amuze teribil şi să ia parte la un eveniment unic în România sunt aşteptaţi în localul #selfie să asiste la Stand Up cu păpuşi. Chiar dacă păpuşile sunt actorii principali, este interzis accesul persoanelor sub 16 ani. Ventrilogul Eduard Sandu este pregătit să încânte cu telentul său.

Duminică, filme în aer liber şi fluturi exotici

După o zi de sâmbătă încărcată, Caravana Metropolis, instalată în parcul Titan organizează "Film în aer liber", festival relaxant de film în aer liber. Proiecţiile vor începe la ora 21.00.

Pentru ambele categorii de vârstă, copii şi adulţi, Muzeul Antipa prezintă expoziţia “La Antipa culorile prin aripi”, care se derulează în perioada 30 iunie – 6 septembrie, între orele 10.00 – 18.30, o alegere pentru ziua de duminică care sigur nu va da greş. Organizatorii ne îndeamnă să cunoaştem o mică parte din lumea extrem de diversă a fluturilor. Sunt prezentate specii larg răspândite în unele regiuni tropicale din America, Africa şi Asia, ce pot fi observate în mediul lor natural doar la mari distanţe geografice de ţara noastră.