Ce fac persoanele care au comorbidități: Aleg sau nu vaccinarea împotriva COVID-19? - Anunțul medicilor
Numărul deceselor din cauza COVID-19 continuă să fie mare în ultimele săptămâni în special în cazul persoanelor care suferă de mai multe afecțiuni. Medicii au explicat, la Maratonul Informării de sâmbătă, cum trebuie să procedeze cei care au comorbidități să se ferească de coronavirus.
„Vaccinarea, cu siguranță este foarte importantă pentru noi toți, și ar trebui cu toții să ne vaccinăm, dar vaccinarea este cu atât mai importantă în rândul persoanelor cu diabet deoarece am văzut că ei se află la un risc mai mare. Un procent mai mare dintre cei cu diabet vor ajunge în forme moderate sau severe comparativ cu procentul în populația generală, ceea ce subliniază că pacientul cu diabet cu atât mai mult ar trebui să se vaccineze.
Cu cât am mai multe boli, cu cât am mai multe comorbidități, cu atât mai mult ar trebui să mă vaccinez”, a declarat medicul diabetolog Bogdan Timar, la Maratonul Informării, organizat sâmbătă, la Biblioteca Națională din Capitală.
„Am văzut încă de la începuturile pandemiei că diabetul zaharat era poziționat în fruntea listei de comorbidități asociate cu un prognostic moderat sau sever al infecției, practic, acești pacienți având riscul de prognostic mai puțin bun comparativ cu populația generală. Și este un aspect care este de înțeles, atât prin componentele intrinseci, cât și prin prisma asocierii diabetului cu alte comorbidități ce duc la prognostic moderat sau sever. Iată că prin aceste mecanisme cumulate, diabetul zaharat se asociază cu acest risc de prognostic mai puțin bun al infecției cu SARS-CoV-2, ceea ce devine din nou evident că dacă ar fi să ne gândim că vaccinarea este cea mai eficientă modalitate de prevenție a cazurilor moderate sau severe de COVID-19 în rândul acestor pacienți, vaccinarea este cu atât mai importantă. Cifrele sunt îngrijorătoare. Am văzut că pacienții cu diabet chiar au un risc de prognostic mai puțin bun”, a explicat profesorul Bogdan Timar.