Ce eroare majoră a comis Tudorel Toader în cererea de revocare a şefei DNA
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a comis o eroare instituţională extrem de gravă în prezentarea raportului în urma căruia a cerut revocarea şefei DNA. Toader nu a ţinut cont de un document oficial al statului: analiza CSM de anul trecut cu privire la activitatea DNA, atrage atenţia un fost judecător al CSM.
"Ministrul Justiţiei a comis o mare greşeală, nu a ţinut cont de un document oficial al statului, analiza CSM de anul trecut. Atunci secţia de procurori a spus că activitatea DNA e eficientă. Ministrul trebuia de atunci să combată raportul. Nu văd cum CSM îşi va răsturna propria soluţie, nici nu s-a mai întâmplat aşa ceva", a declarat judecătorul Cristi Danileţ la Realitatea TV.
Potrivit ex-judecătorului CSM, Toader ar fi trebuit mai întâi să sesizeze CSM şi apoi să facă o propunere de revocare a şefei DNA.
"As fi vrut să vedem raportul, să îl citim şi apoi să fie dezbătut. S-a încălcat o uzanţă, a fost doar o sinteză. Am asistat la un rechizitoriu făcut şefei DNA fără posibilitatea să se apere, dar probabil se va prezenta în faţa CSM unde va răspunde punct cu punct", a mai spus Danileţ.
Acesta a amintit că rezultatele DNA au fost confirmate şi în raportul MCV, că este o instituţie cunoscută în toată Europa "care a făcut să se audă de bine România".
Politicienii doresc decapitarea DNA ca sa dea un semnal procurorilor, mai spune Danileţ.