Ce era, de fapt, ocaua lui Cuza și cum a apărut expresia „Ai fost prins cu ocaua mică”
Cu siguranță cei mai mulți dintre noi au auzit măcar o dată în viață expresia ”a fost prins cu ocaua mică”. Această expresie este legată de numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, unul dintre cei mai influenți conducători ai României.
Deși este cunoscut în istorie pentru numeroasele reforme pe care le-a introdus, foarte puțini sunt conștienți de conexiunea dintre Cuza și oca, mai ales de expresia „ai fost prins cu ocaua mică”.
Pentru a înțelege mai bine sensul expresiei ”a umbla cu ocaua mică”, este necesar să aflăm, mai întâi, ce este ocaua lui Cuza. În anul 1866, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a introdus prin lege o unitate de măsură pentru lichide și greutăți, numită oca. Aceasta era însoțită de 7 submultipli, care variau între 200 și 4. Fiecare submultiplu avea gramajul inscripționat pe fundul său, astfel încât să fie ușor de identificat și utilizat.
În anul 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a impus prin lege implementarea sistemului metric în România. Aceasta a implicat adaptarea și standardizarea unor unități de măsură importante. Potrivit Muzeului Național de Istorie a României, printre principalele unități de măsură care au fost ajustate conform sistemului metric se numără stânjenul pentru lungime, pogonul muntean și falcea moldovenească pentru suprafață, precum și ocaua de capacitate și ocaua de greutate. Aceste schimbări au avut un impact semnificativ asupra modului în care măsuram și calculam cantitățile în acea vreme și au reprezentat un pas important către modernizarea și unificarea sistemului de măsură în România.
Ocalele de greutate de la un kilogram în jos puteau avea şi forma unor pahare conice, ce se puteau introduce unul în celălalt şi păstra într-o cutie.
Astfel, expresia "a umbla cu ocaua mică" înseamnă "a înșela" sau "a utiliza metode frauduloase", datorită practicii des întâlnite în trecut de către negustori de a încălca legea în vigoare în Principatele Unite și de a utiliza unități de măsură mai mici în locul celor mai mari. Această practică le oferea un avantaj comercial, deoarece ocaua mică era înlocuită cu ocala mare. Astfel, exprimarea sugerează că cineva este prins într-o situație înșelătoare sau neplăcută, în care se dezvăluie adevărul sau intențiile sale ascunse.
Una dintre cele mai faimoase povestiri despre ocaua lui Cuza a fost scrisă de Dumitru Almaș, prozator, istoric, scriitor, publicist și profesor universitar. Se spune că domnitorul obișnuia să viziteze târgurile în căutarea negustorilor care practicau înșelătorii.
”Cuza-Vodă obișnuia adesea să se îmbrace ca un om de rând și să se amestece prin norod. Dorea să afle el însuși cum trăiesc cei mulți. Așa, într-o zi, și-a pus căciulă și suman țărănesc, a luat două puțini cu lapte acru și s-a dus în târg la Galați. Pesemne, aflase maria-să că unii negustori nu foloseau ocaua cea mare, așa cum hotărâse o lege din acea vreme, și căreia poporul îi spunea Ocaua lui Cuza. A căutat, deci, țăranul să vândă laptele la un băcan, despre care se spunea că n-ar fi tocmai-tocmai cinstit și că vinde cu ocaua mică, iar nimeni nu-l putea prinde cu înșelăciunea.
– Jupâne negustor, nu-ți iau bani, s-a tocmit țăranul, ci ne învoim că la șase ocale de lapte să-mi dai o oca de untdelemn.
– Bine, a primit negustorul, clipind șmecher din ochi.
A luat de pe tejghea ocaua mare, ocaua lui Cuza, și-a măsurat laptele: douăzeci și patru de ocale. A socotit că trebuie să plătească, în schimb, patru ocale de untdelemn.
– Caută să-mi măsori drept, cu aceeași oca, a stăruit țăranul.
Nu se poate, că-i plină de lapte. Îți măsor cu asta! Și a scos de sub tejghea altă oca.
– Păi, ocaua asta-i mai mică, a zis țăranul.
Ce te pricepi tu, nepricopsitule! Ocaua-i oca și gata!
Atunci, țăranul a scos căciulă din cap, a lepădat sumanul și s-a arătat în tunică albastră, cu epoleți auriți, că un domnitor. Neguțătorul a înlemnit. De multă uimire a scăpat ocaua din mâna.
– Ei, negustorule, mai zici și-acum că nu te-am prins cu ocaua mică?
– Nu mai zic, Maria-Ta! … Iertare, milă prea bunule …
Cuza-Vodă a poruncit să-i lege de gât cele două ocale și să-l poarte pe uliți, să afle lumea că a căutat să însele cumpărătorii.
-Să ridice ocalele pe rând, să le arate lumii și să spună tare cu care va vinde și cu care n-are să mai vândă de-aici încolo.
Străjuit de slujitori domnești, neguțătorul mergea pe uliți, ridică ocaua mică și strigă cât îi ținea gură:
– Cu asta, nu!
Apoi, ridică ocaua mare și strigă și mai tare:
– Cu asta, da!
Și așa l-au plimbat slujitorii domnești prin tot târgul: Cu asta, nu! … Cu asta, da! … Și i-a fost de ajuns această plimbare că să se facă om cinstit“.