Ce drumuri naționale sunt inundate de ape. Atenție, circulația e blocată
Circulaţia rutieră este îngreunată sau întreruptă, miercuri, pe trei drumuri naţionale, din cauza apei acumulate pe carosabil, anunţă Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române. Tronsoane afectate sunt în judeţele Argeş, Ilfov şi Teleorman. Circulație îngreunată și la această oră pe Centura Capitalei între Chitila și autostrada București-Pitești.
Centrul Infitrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza apei acumulate pe carosabil ca urmare a condiţiilor meteorologice din ultima perioadă, circulaţia rutieră este întreruptă în prezent pe DN 73D Piteşti - Câmpulung, la kilometrul 41, în localitatea Boteni, judeţul Argeş.
În judeţul Teleorman, pe DN 6 Bucureşti – Alexandria, la kilometrul 61+150 din cauza precipitatiilor din ultima perioadă Raul Calnişte a crescut, a iesit din matca si a inundat partea carosabilă intre km 61+150 - 61+250 (loc. Draganesti Vlasca), apa masurand în aceasta dimineata 10-15 cm. Se circula pe ambele fire, ingreunat, dirijat de politie.
În judeţul Ilfov, pe DNCB între km 59+000 - 61+000 firul 2 (sens Chitila - A A1) circulatia este inchisă din cauza acumulărilor de apă (30-40 cm) de pe partea carosabilă. La fata locului pompieri, Politia Rutieră, ISU şi echipe CNAIR.Circulatia este deviata pe firul 1 (sens A1-Chitila) unde se circula pe cate o bandă în ambele sensuri de mers.
Circulație îngreunată și la această oră pe Centura Capitalei între Chitila și autostrada București-Pitești. Din cauza apei, pe o porțiune de 2 km, se circulă alternativ pe un singur sens. Pompierii au adus motopompe pentru a curăța șoseaua. O rupere de nori a făcut prăpăd aseară. În unele zone apa a depășit roțile mașinilor.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române mai informează că pe Autostrada A1 Sibiu-Deva, se instaureaza urmatoarele restrictii:
- km. 250 - 251+500m sensul Sibiu-Sebes, B1 si BU, orele 09:00 -> 08.06.2019 orele 24:00 lucrari rost dilatatie;
- km. 272 - 270+500m sensul Sebes-Sibiu, B1 si BU orele 08:00-18:00, reparatii carosabil;
- km. 289 - 288 sensul Sebes-Sibiu, B1 si BU, orele 08:30 - 19:00, lucrari spatii servicii.