MENIU

Ce datorii au CFR Marfă, Tarom și Romarm. ANAF a publicat lista neagră a datornicilor

ANAF

ANAF a publicat și lista neagră a celor cu datorii în care figurează 35.417 persoane juridice, printre cei mai mari datornici numărându-se CFR Marfă și Tarom, dar și CN a Huilei și Romarm. 

CFR Marfă, de exemplu, are datorii de 1,69 miliarde lei la bugetul de stat, cu tot cu accesorii (principalul fiind de 1,12 miliarde lei), scrie Hotnews. De asemenea, mai are datorii și la bugetul asigurărilor sociale (305,5 milioane lei), precum și la sănătate (108,3 milioane lei).

Compania Națională a Huilei (aflată în insolvență) are obligații restante de 1,46 miliarde lei la bugetul de stat (din care 1,17 miliarde sunt accesorii). În plus, la Bugetul asigurărilor sociale este vorba despre o sumă de 2,78 miliarde lei, iar la sănătate de 654,2 milioane lei.

Tarom are datorii la bugetul de stat de 30 milioane lei, la cel al asigurărilor sociale de 40,3 milioane lei, iar la sănătate de 10,3 milioane lei.

Compania Națională a Uraniului: datorii la bugetul de stat de 152,7 milioane lei, la cel al asigurărilor sociale de 39,5 milioane lei, iar la sănătate de 12,4 milioane lei.

Filialele Romarm, precum Metrom, Cugir, Tohan dar și altele figurează la 31 decembrie 2022 cu datorii la stat, asta în condițiile în care anul trecut li s-a dat amnistie (OUG 45/2022). De ce? Pentru că li s-au șters doar: impozite, taxe, contribuții sociale obligatorii și alte sume datorate bugetului general consolidat, precum și obligațiile accesorii, datorate și neachitate menționate.

Nu au fost luate în calcul obligațiile fiscale principale cu reţinere la sursă şi a accesoriilor aferente acestora.

De exemplu, Metrom are datorii de 49,6 milioane lei la bugetul de stat, 17,9 milioane lei la bugetul asigurărilor sociale precum și 7,9 milioane lei la sănătate.

Obligațiile fiscale restante ale contribuabililor persoane juridice care fac obiectul publicării sunt cele notificate, existente la sfârșitul trimestrului de raportare și neachitate până la data publicării.

Nu fac obiectul publicării obligațiile fiscale restante al căror cuantum total este sub următoarele plafoane:

• 500.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de mare contribuabil;

• 50.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabil mijlociu;

• 100.000 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori persoane juridice;

Mai multe articole despre:
anaf cfr tarom