Ce conținea geanta suspectă care a pus pe jar întregul oraș Arad
Intervenţia la „geanta suspectă”, abandonată în Arad s-a încheiat după aproximativ trei ore. Pirotehniştii nu găsit nimic, ci doar haine, cosmetice şi alimente.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au precizat, pentru AGERPRES, că geanta a fost ridicată de pirotehnişti după ce a fost verificată la faţa locului.
În timpul intervenţiei, circulaţia rutieră pe bulevardul Revoluţiei şi pe o stradă perpendiculară a fost restricţionată. De asemenea, a fost stabilit un perimetru în care pietonii nu au avut acces.
Pompierii arădeni au intervenit, vineri după-amiază, pentru a asigura perimetrul de siguranţă în zona unei terase din centrul municipiului Arad, unde a fost semnalată o "geantă suspectă".
"Pompierii militari ai Detaşamentului Arad intervin în aceste momente cu o autospecială de stingere şi un echipaj SMURD pentru asigurarea zonei în cazul producerii unei posibile situaţii de urgenţă, în municipiul Arad, strada Cloşca, unde a fost semnalată prezenţa unei genţi suspecte", informase Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
La faţa locului au fost şi poliţişti, jandarmi şi o echipă pirotehnică.
Conform martorilor, geanta avea ataşată o etichetă care se aplică de obicei pe bagaje în aeroporturi. Apelul la 112 a fost făcut de o angajată a cafenelei care deţine terasa.