MENIU

Ce conţine vopseaua pentru ouă din supermarketuri? Nu vei mai cumpăra niciodată!

Atenţie! Ce vopsea de ouă este toxică

Pe masa oricărui creștin ortodox, în Sfânta Zi de Paște, se găsesc ouă roșii, preparate din carne de miel și cozonac. La întoarcerea de la biserică se pune masa de Paști. În unele zone, masa de Paști se pune imediat ce se împarte lumina de Înviere la biserică, la miezul nopții de sâmbătă spre duminică.

Masa de Paști este bogată în această zi și la cei săraci. Nu lipsesc de pe masă ouăle roșii și colorate, pasca și cozonacul, vinul roșu, carnea de miel, peștele, pâinea proaspătă și alte numeroase bunătăți.

Asociația Pro Consumatori (APC) folosește acest prilej pentru a vă prezenta câteva aspecte despre carnea de miel/preparatele din carne de miel, ouă roșii, cozonaci și vinuri.

Dacă nu vă faceți timp pentru pregătirea bucatelor tradiționale specifice mesei de Paști, trebuie să știți că cele realizate industrial sunt pline de chimicale, coform unei cercetări realizate în 2017 de APC România.

- în cele 17 sortimente de vopsea de ouă s-au identificat 32 de aditivi alimentari (E 101ii – riboflavina – 5 – fosfat; E 102 – tartrazină; E 104 – galben de chinolină; E 110 – galben portocaliu S.; E 120 – carmin; E 122 – azorubină (carmoisine); E 127 – eritrozină; E 131 – albastru patent V; E 132 – indigotină; E 133 – albastru briliant FCF; E 141ii – complexe de cupru ale clorofilinelor; E151 – negru briliant BN; E 160b – annato – colorant portocaliu natural – extras cu solvenți dintr-un fruct exoctic; E 171 – dioxid de titan; E 172 – oxid de fier; E 200 – acid sorbic; E 202 – sorbat de potasiu; E 211 – benzoat de sodiu; E 223 – metabisulfit de sodiu; E 270 – acid lactic; E 296 – acid malic; E 300 – acid ascorbic; E 330 – acid citric; E 524
– hidroxid de sodiu (soda caustică, leșie); E 410 – gumă din semințe de caruba; E 412 – gumă de guar; E 415 – gumă de xantan; E 422 – glicerină (glicerol); E 433 – polisorbat 80; E 470b – săruri de magneziu ale acizilor grași; E 555 – silicat alumino potasic (antiaglomerant); E 640 – glicină – potențiator de aromă);

Ouă de Paşte în foi de ceapă. Cum vopsim ouăle de Paşte natural, fără să folosim chimicale

- în cei 31 de cozonaci analizați s-au identificat 33 de aditivi alimentari (E120 – acidul carminic; E133 – albastru briliant; E150a
– caramel simplu; E150c – caramel amoniacal; E150d – caramel sulfit de amoniu; E160b – colorant portocaliu; E163 – antocianină; E170 – carbonat de calciu; E171 – dioxid de titan; E200 – acid sorbic; E202 – sorbat de potasiu; E211 – benzoat de sodiu; E282 – propionat de calciu; E300 – acid ascorbic; E330 – acidul citric; E331 – citraţii de sodiu; E401 – alginat de sodiu; E412 – gumă de guar; E415 – gumă de xantan; E420ii – siropul de sorbitol; E422 – glicerină; E464 – hidroxipropilmetilceluloză; E471 – mono și digliceride ale acizilor grași; E472 – esteri ai glicerolului cu acidul acetic și acizi grași; E472e – esterii acizilor mono si diacetil tartric cu mono și digliceridele acizilor grași; E481 – stearoil-2-lactilat de sodiu; E500 – carbonatul de sodiu; E503 – carbonatul de amoniu; E920 – cisteină; E950 – acesulfam de potasiu; E952 - ciclamat de sodiu; E954 – zaharina; E1520 – propilen glicol)

- în cele 9 sortimente de drob s-au identificat 16 aditivi alimentari (E120 – carmin; E262 – acetați de sodiu; E300 – acid ascorbic; E301 – ascorbat de sodiu; E315 – acid izoascorbic; E316 – eritorbat de sodiu; E407 – caragenan; E412 – gumă guar; E415 – gumă xantan; E450 – difosfați; E451 – trifosfați; E452 – polifosfați; E471 – mono și digliceride ale acizilor grași; E472d – esteri ai acidului citric; E520 – nitrit de sodiu; E621 – glutamat monosodic).