Ce caută extratereştrii pe Terra? Sunt periculoşi sau paşnici? Răspunsurile, în ,,Arrival"
Unul dintre cele mai aşteptate thrillere SF ale anului, “Arrival” / “Primul contact”, se va lansa în cinematografe vineri, 11 noiembrie 2016 – simultan în România şi SUA. Producţia a atras deja atenţia pe plan internaţional, deopotrivă în rândul criticilor şi al cinefililor, după ce în septembrie a obţinut o nominalizare pentru marele premiu, Leul de Aur, la Festivalul de Film de la Veneţia.
Douăsprezece nave misterioase aterizează în locuri diferite de pe glob, stârnind panică. Extratereştrii sunt acum aici, dar nimeni nu ştie de ce au venit şi ce planuri au. Lumea întreagă lansează imediat supoziţii, iar marile puteri ameninţă să atace „invadatorii”. În acest context, Dr. Louise Banks (Amy Adams), specialistă în lingvistică, este angajată de Guvernul SUA să descifreze limbajul “intruşilor” pentru a le afla intenţiile. Modul în care aceştia comunică este însă diferit de orice cunoaşte omenirea, astfel încât Banks şi colegul fizician Ian Donnelly (Jeremy Renner) se folosesc deopotrivă de cifre, litere, sunete şi mimă în incercarea de a relaţiona cu doi reprezentanţi ai oaspeţilor nepoftiţi. Miza: soarta planetei. Scopul: de a afla cât mai curând ce îi frământă pe toţi: Ce caută extratereştrii pe Terra? Au venit să cotropească sau doar să cunoască omenirea? Sunt periculoşi sau paşnici?
Cu o abordare neconvenţională şi eforturi istovitoare, echipa decodează, treptat, piese din uriaşul puzzle pe care îl reprezintă limbajul civilizaţiei extraterestre. Între timp însă, liderii lumii se întrec în ultimatumuri, iar tensiunea generală riscă să degenereze într-un război inter-planetar.
Cu un scenariu inedit şi o distribuţie multi-premiată, “Arrival” se anunţă a fi una dintre cele mai atractive lansări din toamna aceasta.
Protagonista Amy Adams are deja în palmares două Globuri de Aur, cinci nominalizări la Oscar şi cinci la premiile BAFTA, pentru rolurile din “Junebug”, “Doubt”, “The Fighter”, “The Master” şi “American Hustle”. În acesta din urmă a făcut echipă cu acelaşi Jeremy Renner, la rândul său distins cu două nominalizări la Oscar, una la BAFTA şi una la Globurile de Aur, pentru rolurile din “The Hurt Locker” şi “The Town”. Din distribuţia “Arrival” îl mai recunoaştem, în rolul colonelului Weber, pe Forest Whitaker (câştigător al unui Oscar, un Glob de Aur şi un trofeu BAFTA pentru interpretarea dictatorului ugandez Idi Amin, în “The Last King of Scotland”).
Regia filmului îi aparţine lui Denis Villeneuve, cunoscut pentru producţiile “Sicario” (2015), “Prisoners” (2013), “Incendies” (2010), acesta din urmă aducându-i şi o nominalizare la premiile BAFTA. Scenariul este realizat de Eric Heisserer, pe baza nuvelei “Story of Your Life”, scrisă de Ted Chiang în 2000.